Dacia Duster Aventure la Geneva 2013 – doar o ediţie specială, nu facelift
Seria limitată Dacia Duster Aventure, prezentată la Salonul Auto Geneva 2013, nu trebuie confundată cu faceliftul foarte aşteptat al SUV-ului autohton. Duster Aventure nu face altceva decât să accentueze imaginea outdoor, apreciată de clienţii care vor să utilizeze maşina cât mai mult pe coclauri.
Prin urmare, Dacia Duster Aventure se diferenţiază de un Duster obişnuit prin gama de accesorii speciale: două proiectoare suplimentare pe plafon, scuturi de protecţie faţă şi spate, faruri cu background negru sau apărătoare de noroi inscripţionate ”Duster”, precum şi săgeţi roşii, care indică inelele de remorcare şi zonele pentru poziţionarea cricului.
În plus, Duster Aventure iese clar în evidenţă datorită stripping-urilor exterioare, care, pe lângă plusul de personalitate adus, amintesc şi de competiţiile auto în cadrul cărora s-a remarcat Duster până acum.
În interior, se remarcă tapiţeria personalizată prin cusăturile albe, după acelaşi model cu stripping-urile caroseriei. În plus, ornamentele de pe portiere, bord şi volan sunt dintr-un plastic alb, iar sistemul GPS Garmin este dotare standard.
Seria limitată Aventure este diferenţiată de restul gamei Duster şi prin disponibilitatea a numai două nuanţe pentru caroserie, Blanc Glacier şi Noir Nacre, în timp ce jantele de 16 inci, din oţel, carcasele oglinzilor şi calandrul sunt finisate în negru strălucitor.
Pachetul Aventur este disponibil pentru orice motorizare, atât în versiune 4×2, cât şi 4×4, preţul şi disponibilitatea lui Duster Aventure urmând a fi comunicate în scurt timp.