Dacia Clasic 2015: iubitorii bătrânelor Dacii se întâlnesc la Braşov în luna mai

Publicat: 16 03. 2015, 13:11

Secţia Dacia Clasic din cadrul Retromobil Club România organizează şi în 2015 întâlnirea naţională a pasionaţilor de modele clasice Dacia. Potrivit site-ului oficial, întâlnirea va avea loc în Piaţa Sfatului din Braşov, în data de 9 mai 2015.

Atunci se vor aduna laolaltă peste 50 de vehicule istorice Dacia, de la clasicele 1100 şi 1300 şi până la exemplare extrem de rare, aproape imposibil de văzut pe şosele. Organizatorii au făcut şi un promo inspirat, cu marele Dem Rădulescu drept promoter.

Îţi reamintim că ediţia din 2014 a întâlnirii Dacia Clasic a fost un eveniment superb, în ciuda ploii sâcâitoare de dimineaţă. Printre modelele speciale prezente anul trecut s-au numărat o Dacia 2000, destinată cuplului Ceauşescu, şi un Renault 12 cu volan pe dreapta.

VIDEO: