Dacia City – un nou model de oraş Dacia

Publicat: 04 05. 2010, 02:00

Viitorul model Dacia, va fi unul de oraş în care filozofia low cost se va îmbina cu nevoia de mobilitate urbană. Directorul de marketing Vincent Carré declară într-un interviu pentru revista germană AutoBildacest nou model va avea o lungime de 3,5 – 3,6 metri, patru locuri şi 5 uşi. Aceste specificaţii ne duc imediat cu gândul la un rival pentru Hyundai i10, unul puţinele modele din Europa care corespund fidel descrierii de mai sus.

Şi acest model se pare că va fi fabricat cu elementele deja existente, aceeaşi publicaţie vehiculând că se vor folosi destul de multe repere de la gama Logan/Sandero. Implicit designul va fi uşor inspirat din înfăţişarea hatchback-ului actual Dacia. Despre motorizări se spune că vor proveni de la Renault Twingo, în prim plan aflându-se motorul 1.2 de 60 CP, sau poate într-un caz fericit de 75 CP, pentru versiunea de top, cea de bază fiind un model low cost get-beget.

Preţul care se vehiculează este suma – deja emblematică pentru Dacia – de 5.000 de euro. Pentru că vorbim de un model de clasa mini, această valoare nu mai pare aşa de nerealistă . Nu se specifică momentul lansării al acestui model, dar dacă oficialii au început să vorbească deja despre el înseamnă că se afla în fazele incipiente de proiectare.