Dacia ar putea lansa un viitor SUV mai mic decât Duster
Dacia traversează la această oră o perioadă bună din toate punctele de vedere, strategia constructorului român cu sediul la Mioveni dovedindu-se a fi un real succes în ultimii ani. Nu doar că o spunem noi, însă succesul Dacia este confirmat, fără îndoială, de cifrele de vânzări pe care producătorul român le obține lună de lună pe cele mai importante piețe auto europene.
Potrivit unui anunț mai vechi făcut de CEO-ul Luca de Meo, Dacia va lansa în perioada următoare încă două noi modele, debutul acestora fiind programat până cel mai târziu în anul 2025. Potrivit Profit.ro, există indicii clare care acum indică posibilitatea ca în viitorul nu foarte îndepărtat să facem cunoștință totuși cu un al treilea model nou lansat de Dacia.
Totul a pornit de la o declarație oferită recent de David Durand, șeful designului Dacia, care a adus în discuție “un posibil SUV mai mic decât Duster”. Sigur, ideea nu este chiar una nouă, asemenea zvonuri apărând deja de mai multe ori în unele publicații din presa de specialitate din Franța.
„Explorăm mai multe piste, în segmentele în care Dacia poate avea legitimitate sau în care putem propune un produs care să respecte ADN-ul Dacia și care poate fi relevant pentru clienții noștri”, a transmis David Durand cu această ocazie. Întrebat direct dacă există posibilitatea unui proiect între Sandero și Duster, Durand a confirmat discret ideea.
Dacia renunță la modelele de mici dimensiuni
Șeful departamentului de design al Dacia a mai oferit cu această ocazie o informație interesantă cu privire la viitorul constructorului român, spunând că Dacia nu va mai investi în modelele de mici dimensiuni. Potrivit acestuia, asemenea modele nu mai sunt profitabile – “Pentru același preț, se poate face un autovehicul mai mare”.
Durand a vorbit și despre strategia pe termen lung a producătorului român, spunând că Dacia nu va renunța la prețurile accesibile nici după anul 2035, atunci când toate automobilele vor fi electrice. Sigur, prețurile nu vor mai fi atât de mici, însă Dacia își va menține diferența de preț față de concurență, potrivit spuselor lui David Durand.