Dacia caută soluții pentru primul său electric, care este produs în China, în contextul noilor taxe vamale impuse de Uniunea Europeană.
Dacia, membră a grupului Renault, spune că va lua în considerare „toate opțiunile” pentru a se asigura că modelul său Spring asamblat în China rămâne accesibil, după ce UE a decis să aplice tarife suplimentare pentru vehiculele electrice importate din țara asiatică, transmite Bloomberg via economedia.ro.
Potrivit declarațiilor lui Xavier Martinet, șeful departamentului de marketing, vânzări și operațiuni al Dacia, modelul electric Spring, care are un preț de pornire de 18.900 de euro, ar putea fi afectat de noile taxe vamale impuse pentru mașinile electrice produse în China.
Modelul este „cel mai accesibil EV din Europa și ne dorim să rămână așa”, spune Martinet. El a spus și că UE a decis în favoarea creșterii provizorii a tarifului de 20,8% pentru Spring, pe lângă taxa de 10% care există deja.
Cu toate că producătorul spune că Deși Dacia va „analiza toate opțiunile”, mutarea producției în afara Chinei pentru o mașină aflată la jumătatea ciclului de viață nu reprezintă o decizie tocmai ușoară.
Înmatriculările Dacia Spring în primul semestru au scăzut cu 56%, la 12.000 de unități, deoarece țări precum Franța au introdus noi subvenții pentru vehiculele electrice care favorizează producția locală.
De asemenea, Dacia Spring nu este singurul model afectat de aceste taxe. Mai mulți producători europeni construiesc mașini electrice în China, astfel că vor trebui să suporte aceste taxe într-o măsură sau alta. Bineînțeles, producătorii chinezi precum SAIC sau BYD vor trebui să se conformeze și ei. Însă se anunță decizii importante, deoarece ambii constructori chinezi vor să deschidă fabrici în Europa în viitorul apropiat, tocmai pentru a evita noile taxe impuse de UE.