Dacia anunță oficial că a vândut 10.000 de mașini în 2024 prin intermediul platformei sale online. Automobilul cu numărul 10.000 este un Duster de nouă generație.
Cel de-al 10.000-lea client care a comandat în acest an o mașină prin intermediul platformei Dacia de e-commerce a intrat în posesia vehiculului. Este vorba de Noul Duster Extreme, versiune care beneficiază de echipamente precum aer condiționat automat, bare de pavilion modulare, cameră video pentru asistență la parcarea cu spatele și sistem multimedia cu ecran de 10 inchi, transmite producătorul de la Mioveni.
Clientul cu numărul 10.000 este un antreprenor în domeniul IT&Tech, posesor deja al unui model Duster din generația anterioară, care a ales să folosească platforma de e-commerce Dacia pentru a comanda noua mașină și a optat pentru metoda de finanțare de tip leasing oferită de Mobilize Financial Services.
Alegerea noului model Duster este justificată astfel de către client: „Mi-am dorit o mașină spațioasă, pentru deplasările zilnice, dar cu care să pot merge în weekend-uri pe teren accidentat, în zone montane, unde îmi place să evadez uneori, fără să-mi fac griji legate de calitatea drumurilor. Noul design a fost un mare plus, mașina arată foarte bine, sportiv și modern, iar interiorul e și el din altă ligă.”
Lansată în 2018, platforma de vânzări online a mărcii Dacia este un instrument ce poate fi folosit pentru rezervarea și achiziția unui vehicul. Clienții au posibilitatea de a verifica stocul real și actualizat în timp real pentru toate modelele din gamă.
Aceștia pot rezerva autovehiculul plătind o taxă de 500 de Euro, urmând ca diferența de preț să fie achitată la momentul livrării, sau pot alege să plătească integral online.
În 2024, numărul clienților care au ales să plătească integral online vehiculul ales a crescut de 5 ori față de anul precedent, cele mai multe comenzi fiind înregistrate de modelul Logan.
Platforma de e-commerce Dacia face parte din strategia pe termen lung de digitalizare a mărcii, menită să îmbunătățească și să simplifice relația cu clienții. În decursul anului 2024, platforma a evoluat pentru a răspunde nevoilor clienților, incluzând acum varianta de a configura și lansa în fabricație online anumite modele, precum și posibilitatea de a accesa 100% online metoda de finanțare oferită de Mobilize Financial Services.