Dacia a scos Loganul de aproape 5000 de euro
În oferta Dacia a apărut un nou Logan, care se vinde cu 5900 de euro, cu 500 de euro mai puţin decât varianta Ambiance. Echipat cu motorul de 1,4 litri şi 75 CP, noul Logan vine cu spoilere nevopsite, jante din tablă de 15 inch, ABS standard plus centuri pentru toate locurile şi airbag doar pentru şofer.
Este dotat cu preechipare radio iar aerul condiţionat lipseşte. Iar acestea sunt doar câteva din modificările ce pot fi observate cu ochiul liber, nefiind excluse economii şi la partea tehnică, aşa cum Dacia ne-a obişnuit. Interesant este că dacă luăm în calcul valoarea sumei acordate ca primă de casare, preţul unui asemenea Logan se apropie de celebrul preţ de 5000 de euro.
Va reuşi oare această mişcare să crească vânzările Dacia? Da, însă foarte puţin, mai ales dacă ne gândim că Dacia în continuare oferă promoţii ce nu acoperă nici măcar diferenţa de curs valutar apărută în ultima jumătate de an, asta în timp ce veniturile românilor au rămas cel puţin constante.