Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
În momentul în care un conducător auto s-a angajat într-o depășire, cel depășit are obligația de a nu accelera. Dar, în situația în care un șofer face o depășire neregulamentară, mai ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Depășirea este o manevră complexă, care necesită multă atenție și perspicacitate. Un conducător auto trebuie să coreleze foarte multe informații într-un timp foarte scurt pentru a putea efectua o depășire în siguranță.
Plus că pot să apară situații neprevăzute, precum un pieton sau un animal care traversează strada.
Cum se face o depășire în mod legal
Depășirea se poate face, în general, în trei moduri:
-
- pe contrasens, în cazul drumurilor cu o singură bandă pe sens;
- pe altă bandă de circulație, aflată pe aceeași direcție de mers, în cazul drumurilor prevăzute cu cel puțin 2 benzi pe sens;
- pe banda din mijloc, în cazul drumurilor cu o bandă dedicată depășirii pentru vehiculele din ambele sensuri.
Depășirea prin dreapta este interzisă, cu excepția unor situații punctuale, stabilite prin lege.
Regulile pe care conducătorul de vehicul care efectuează depășirea este obligat să le respecte sunt:
- să se asigure că cel din spate sau din față nu a semnalizat, la rândul lui, intrarea în depășire;
- să se asigure că nu pune în pericol și nici nu încurcă circulația din sens opus;
- să semnalizeze intenția de efectuare a depășirii;
- să păstreze în timpul depășirii o distanță laterală suficientă față de vehiculul depășit;
- să reintre pe banda sau în șirul de circulație inițial după ce a semnalizat și s-a asigurat că poate efectua această manevră în condiții de siguranță.
În ce situații este legală depășirea prin dreapta
Există doar două situații prevăzute în lege care permit depășirea prin dreapta:
- la depășirea tramvaielor, care se face, de regulă, prin dreapta; depășirea acestora prin stânga se face numai pe o stradă cu sens unic sau când nu există suficient spațiu de depășire prin dreapta;
- când drumul este prevăzut cu cel puțin 2 benzi pe sens, iar vehiculul care urmează să fie depășit circula pe banda din mijloc.
De asemenea, poate fi depășit prin dreapta un vehicul care e oprit aproape de mijlocul drumului pentru a efectua un viraj la stânga. Însă această situație e permisă doar dacă drumul e suficient de lat, iar marcajul și indicatoarele rutiere permit efectuarea depășirii.
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să reintre?
Legea stabilește că toți șoferii care sunt sau urmează să fie depășiți, trebuie:
- să nu mărească viteza de deplasare;
- să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a părții carosabile sau a benzii pe care se deplasează.
Astfel, chiar dacă celălalt șofer efectuează o depășire neregulamentară și încalcă legea, șoferul depășit are aceleași obligații.
Pentru că rostul acestor obligații este de a preveni producerea unui accident rutier. Și toți cei care le încalcă sunt vinovați, indiferent de motivul care a dus la încălcarea legii.
Așadar, atunci când observi că un alt șofer se află în depășire, ești obligat să nu mărești viteza. Și, desigur, să circuli cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului.