Deși a fost introdus în România de foarte mulți ani, semaforul verde intermitent la dreapta în continuare îi debusolează pe unii șoferi. De exemplu, într-o astfel de intersecție, dacă lampa verde intermitent nu este aprinsă, ai voie să faci virajul la dreapta?
Semafoarele au fost introduse în sistemul de circulație de peste 120 de ani. Inițial, avea doar două culori, roșu și verde. Lămpile erau acționate manual, cu ajutorul unui întrerupător, care aprindea una dintre cele două lumini.
Ca și acum, roșu înseamnă că trebuie să te oprești. Dacă e verde, ai dreptul să treci.
Desigur, sistemul de semaforizare a devenit mult mai complex și au apărut noi sisteme, precum verde intermitent la dreapta.
Atunci când semaforul principal este roșu, semaforul verde intermitent la dreapta îți dă dreptul să pătrunzi în intersecție, dacă virezi la dreapta, după ce acorzi prioritate pietonilor și celorlalte vehicule.
„Când un semafor cu trei culori are o lumină verde intermitentă suplimentară, montată la același nivel cu lumina verde normală a semaforului, sub forma unei săgeți verzi pe fond negru, cu vârful spre dreapta, aprinderea acesteia semnifică permisiunea pentru vehicule de a-și continua drumul în direcția indicată de săgeată, indiferent de culoarea semaforului electric, cu condiția acordării priorității de trecere vehiculelor și pietonilor care au drept de circulație”, se precizează în Art. 59 (4) din legea circulației.
Dar, în practică, sunt destul de mulți șoferi care se încurcă în aceste situații. Fie nu acordă prioritate pietonilor, fie celorlalți șoferi. Fie blochează banda de viraj la dreapta, ei mergând înainte.
Semaforul verde intermitent la dreapta trebuie privit ca oricare alt semafor. Adică, în funcție de culoarea indicată, șoferii au dreptul să treacă, sau nu.
Dacă semaforul verde intermitent la dreapta este stins, atunci șoferii trebuie să se orienteze după semnalul semaforului principal. Sau după indicatoarele rutiere amplasate în acea intersecție.
Iar în cazul în care nu există niciun indicator, atunci se aplică regula priorității de dreapta. Adică, trebuie să acorde prioritate tuturor vehiculelor care pătrund în intersecție din partea dreaptă.
Pot fi situații când, de exemplu, autoritățile au stabilit ca semaforul verde intermitent să funcționeze doar între anumite ore, când e mai aglomerat. Sau să se activeze în raport cu alte indicatoare luminoase.
Astfel, dacă semaforul principal este „roșu”, iar cel verde intermitent e stins, înseamnă că nu ai dreptul de a face virajul la dreapta, chiar dacă acorzi prioritate de trecere celor care au acest drept.