Primarul New Yorkului, Michael Bloomberg, a ajuns la capătul răbdărilor în privinţa şoferilor nesimţiţi. După ce guvernul a refuzat să dea undă verde legislaţiei prin care şoferii puteau fi amendaţi pe baza imaginilor unor noi camere de supraveghere, primarul a venit cu o idee la prima vedere amuzantă.
”Dacă nu putem folosi camerele de filmat pentru amenzi, măcar să le punem numele şi numerele de înmatriculare [n.r. ale şoferilor contravenienţi şi maşinilor acestora] într-un loc vizibil, poate îi putem face de ruşine în faţa opiniei publice”.
Cu alte cuvinte, primarul New York-ului se gândeşte la un fel de ”panoul al oprobriului” – idee pe care mulţi probabil o ştiţi de pe vremea comunismului. Totuşi, nu e o idee chiar inedită, deoarece poliţia din micul oraş american Granite City a recurs deja la ceva similar: postarea pe facebook a imaginilor cu şoferii delicvenţi, suprinşi de camerele de filmat din oraş.
În ce priveşte situaţia din New York, pentru moment guvernul este împotriva legislaţiei prin care primăria oraşului ar urma să monteze 40 de camere de filmat suplimentare pe şosele, pe baza imaginilor urmând a emite amenzi de circulaţie.
Primarul afirmă că ”sunt foarte mulţi cei care forţează trecerea pe roşu deoarece ştiu că mai au câteva secunde până se face verde la ceilalţi. Nu avem bani pentru a posta mii de poliţişti la fiecare colţ de stradă şi ar fi mult mai eficient să folosim tehnologia avansată”.
Voi sunteţi de acord cu primarul sau credeţi că ideea lui nu are nici o şansă să rezolve lucrurile?