Dacă aştepţi cu nerăbdare jocul Mad Max, atunci mai bine nu te uita la gameplay [VIDEO]
Există între noi oameni care se bucură mult de venirea verii, cu vacanţele-i şi cu concediile sale implicite, scăldate de soare. Nu sunt mulţi cei care abia aşteaptă prima zi de toamnă, care, statistic vorbind, vine cu ploaie. Dar apoi, dacă 1 Septembrie va fi ploios, gândeşte-te la partea bună: pe vreme ploioasă, jocurile merg mai bine parcă. Cu atât mai mult cu cât este un joc nou, pe care l-ai aşteptat toată vara. Da, vorbim despre Mad Max: Savage Road, despre care ai auzit deja la noi pe site.
Ei bine, acum băieţii de la IGN au făcut o prezentare, alături de developerii jocului, a viitorului motiv-de-stat-în-casă-şi-de-jucat, un open-world care arată senzaţional şi care, după descrierile de mai jos, se mişcă impresionant. Este in-game footage, adică ce vezi aici vei vedea şi pe monitorul tău, atunci când jocul va fi disponibil. Dacă habar nu ai despre ce s-a vorbit până acum, lasă-mă să-ţi fac un scurt rezumat: jocul are o lume imensă (care nu coincide cu ce ai văzut în film, dacă l-ai văzut), în care tu, Mad Max, îţi croieşti drum folosindu-te de abilităţile de dat cu pumnul în faţă şi – esenţial – de maşinăria pe care ţi-o construieşti şi pe care ţi-o upgradezi constant. După cum însuşi reprezentantul studioului de producţie a spus în clipul de mai jos, există nenumărate feluri în care-ţi poţi clădi şasiul din jurul V8-ului, aşa că-ţi poţi crea o maşină unică.
Nu te mai reţin. Dacă ai intrat deja în articol, în ciuda sugestiei din titlu, atunci probabil că eşti pregătit să-ţi faci şi tu sânge rău şi să te uiţi la gameplay, ca să te asiguri că aşteptarea o să fie chinuitoare, dar o să merite. Vizionare plăcută!