Cupra prezintă o nouă ediție specială pentru Ateca și Formentor

Publicat: 25 11. 2022, 12:20

Cupra, brandul de performanță al celor de la SEAT, prezintă o nouă ediție specială a modelelor Ateca și Formentor. Printre noutăți se numără mai multe retușuri exclusive atât la nivelul habitaclului, cât și la exterior.

Noua ediție specială se numește Tribe și, potrivit informațiilor oferite de AutoEvolution, va intra în producție chiar la sfârșitul acestui an, în luna decembrie. Totodată, mai știm că ediția specială va fi oferită într-un număr limitat de exemplare. Oficialii Cupra au transmis cu această ocazie că ediția specială Tribe “reflectă pasiunea și dorința de a sfida convenționalul”. Sigur, trebuie să menționăm totuși că nu este vorba decât despre niște modificări de ordin estetic!

“Cupra Tribe este personificarea mărcii, subliniind determinarea sa de a fi un competitor neconvențional, unul care își asumă riscuri și care creează noi căi”, a mai transmis cu această ocazie Antonino Labate, director global în ceea ce privește strategia și dezvoltarea comercială a brandului Cupra.

Ce îmbunătățiri a pregătit Cupra pentru această ediție specială

Disponibil în nuanțele de culoare Magic Black și Dark Camouflage, noul Cupra Ateca Tribe Edition este echipat cu un set de jante noi bicolore cu dimensiuni de 20 de inci. La interior putem remarca un set nou de scaune sport pentru șofer și pasagerul din față, îmbrăcate cu tapițerie Dinamica Black și Shark Grey.

Mai departe, Cupra a adăugat un plus de exclusivitate în cazul lui Formentor, ediția specială Tribe putând fi comandată numai alături de variantele de motorizare VZ. Putem observa cum grila frontală, carcasele oglinzilor laterale și jantele cu dimensiuni de 19 inci sunt toate prezentate într-o culoare neagră mată. De asemenea, caroseria poate fi vopsită într-o nouă nuanță exclusivă, Cliff Grey. La interior regăsim o combinație de piele Nappa și Dinamica de culoare neagră.