Cupa Presei Linhai 2009 la ATV-uri, ediţia a 2-a
UPDATE: Ca şi la prima ediţie, au fost
64 de concurenţi înscrişi, numai
ca o parte din ei nu au mai putut ajunge la circuit din motive
obiective, aşa că am fost nevoiţi să nu ţinem cont de soarele
arzător sau de faptul că unele grupe de participare nu au fost
complete şi am început concursul propriu-zis în jurul
orelor 12.30.
După o luptă aprigă şi foarte multe clinciuri sportive pe traseu,
din cele 16 grupe trase iniţial la sorţi s-au calificat mai
departe 32 de concurenţi printre care şi Promotor.ro, care
după o scurtă pauză au trebuit să se lupte cu sutimile de secundă
ale cronometrului.
După această serie s-au calificat 16 concurenţi şi
imediat s-a trecut la departajarea lor. Fiind vorba de semifinala
concursului şi spectatorii au devenit mai energici şi şi-au
încurajat şi mai tare favoriţii. În semifinală, au existat
diferenţe de o sutime de secundă între cei calificaţi în finală şi
cei pentru care providenţa a hotărât să îi scoată din competiţie,
lucru ce ni s-a întâmplat şi nouă, care am pierdut cu o sutime în
faţa celor de la Fishing & Hunting.
Aşadar după o luptă foarte lungă plină de suspans şi de noroiul de
pe traseu, s-au calificat în finală reprezentanţii următoarelor
publicaţii media: Tabu, Fishing&Hunting, MTV, Scooter
Fun, 4Tuning.ro, Pro Cinema TV, Playboy şi 4Tuning
Magazin. Dintre aceştia locul III a fost ocupat de Fishing
& Hunting care a plecat acasă cu o trotinetă performantă, locul
II de Playboy care a primit un scuter Peda Eagle şi locul I a fost
ocupat de 4Tuning.ro care a câştigat marele premiu, un ATV
Linhai.
+++++++++++++++++++++++++++
După marele succes pe care l-a avut
prima ediţie a Cupei Presei la ATV-uri în 2008,
ATVRom revine cu acest concept şi anunţă
organizarea celei de a doua ediţii în 2009. La acest eveniment va
participa fiecare trust media care va desemna câte un reprezentant
pentru fiecare diviziune media (tv, radio, ziar, etc.).
Totul va demara cu o sesiune de antrenamente pentru
concurenţi. Timpul alocat va fi suficient pentru
instructaj, acomodarea cu ATV-ul şi pista, plus o mulţime de ture
de circuit pentru a intra în ritm. Antrenamentele vor dura până
concurenţii declară că sunt pregătiţi, timpul alocat fiind
de maxim două ore.
Competiţia se va desfăşura în sistem eliminatoriu pe baza unor
grupe de câte patru participanţi, aleşi prin tragere la sorţi.
Fiecare participant va concura împotriva celorlalţi trei
adversari din grupă, doi câte doi.
După ce faza grupelor se va încheia, primii doi clasaţi din fiecare
grupă vor merge mai departe în faza eliminatorie, iar în marea
finală câştigătorul va pleca acasă cu un ATV oferit de
ATVRom şi
Merch
Auto ca premiu, în joc fiind puse şi alte premii
interesante.