Cum vor termina anul 2011 cei trei grei Audi, BMW şi Mercedes-Benz
Bucurie mare la Ingolstadt, unde oficialii Audi numără fiecare minut până la finalul lui 2011, când se pare că vor avea şi alte motive de a deschide şampania în afara trecerii într-un nou an. Şi asta deoarece estimările analiştilor arată că Audi va depăşi Mercedes-Benz ca vânzări anuale pentru prima dată în istorie.
Referindu-ne strict la vânzările de maşini noi premium pe plan mondial, marca BMW este clar că îşi va menţine poziţia de lider – după ce, în 2007, a obţinut un record de 1,276 milioane de maşini noi vândute într-un an, finalul lui 2011 se pare că va aduce un nou record, dat fiind că în primele 11 luni ale acestui an BMW a vândut deja 1,25 milioane de maşini, iar în decembrie nu va fi deloc greu să vândă mai mult de 26.000 de unităţi. Per total, Grupul BMW (cu Mini şi Rolls Royce) a depăşit deja 1,5 milioane de maşini în primele 11 luni din 2011.
Bătălia cea mai importantă, însă, se duce între poziţiile 2 şi 3. Deşi Mercedes-Benz a ocupat în ultimii ani a doua poziţie în clasamentul brandurilor premium, iar în primele 11 luni din 2011 a înregistrat un record de vânzări, se pare că lucrurile vor sta mai bine pentru Audi la finalul lui 2011.
La finalul lui noiembrie, Audi înregistrase vânzări mai mari decât Mercedes-Benz cu peste 56.000 de maşini. Adică Audi a vândut 1,193 milioane de maşini, cu 14% mai mult decât în ianuarie-noiembrie 2010, iar Mercedes-Benz 1,136 milioane de maşini, o creştere de numai 7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Audi se bazează pe vânzările foarte bune din China, aşa încât analiştii sunt siguri că marca germană va termina anul cu un nou record al vânzărilor de maşini noi, de peste 1,3 milioane de unităţi. Prin comparaţie, cei de la Mercedes-Benz se aşteaptă să vândă doar 1,25 milioane de maşini noi până la finalul anului (fără a contoriza vânzările de smart şi Maybach).
Şeful Daimler, Dieter Zetsche, şi-a declarat nemulţumirea privitor la poziţionarea pe ultima treaptă a podiumului brandurilor premium, ceea ce înseamnă că vor urma presiuni serioase pentru atingerea obiectivului de Number One înainte de 2020. Cei de la Audi sunt şi mai drastici, deoarece vor să devină Number One până în 2015.
Voi cum vedeţi rivalitatea între cei trei mari producători auto premium din Germania, BMW, Audi şi Mercedes-Benz?