Cum vor fi despăgubiţi proprietarii maşinilor afectate de Dieselgate: Bani şi garanţie suplimentară
Proprietarii vehiculelor din Statele Unite depistate cu probleme vor primi tichete valorice de 500 de dolari şi un bon de încă 500 de dolari care va putea fi utilizat la concesionarii Volkswagen. În plus, vehiculul afectat va primi o garanţie suplimentară de trei ani.
FOTO – Poliţia Română – 1967 vs 2015. Ei ne arată maşinile, noi vă spunem totul despre ele. Plus: drive-testul cu maşina cumpărată de Poliţie
GALERIE FOTO. Maşinile familiei Ceauşescu: într-o ţară închisă, ei aveau mereu cale liberă
GALERIE FOTO – Cel mai luxos ARO i-a aparţinut lui Nicolae Ceauşescu
Volkswagen a transmis, potrivit unui comunicat citat de ziarul Le Figaro, că va începe să trimită scrisori de informare proprietarilor de maşini din Statele Unite.
„Oferim acest gest de bunăvoinţă ca primă etapă pentru recâştigarea încrederii clienţilor noştri”, a declarat Michael Horn, directorul general al filialei Volkswagen din America de Nord.
GALERIE FOTO. Maşinile familiei Ceauşescu: într-o ţară închisă, ei aveau mereu cale liberă
Agenţia americană pentru Protecţia Mediului (EPA) a anunţat în urmă cu o săptămână extinderea investigaţiei în cazul grupului auto Volkswagen, acuzat că a folosit dispozitive de manipulare a emisiilor şi la motoare diesel mai puternice, ale unor modele SUV Audi şi Porsche. Suspiciunile se referă la motoare diesel cu capacitatea de peste 2.000 de centrimetri cubi instalate pe circa 10.000 de vehicule Porsche, Audi şi alte mărci ale grupului VW vândute în Statele Unite începând cu anul 2014. Este vorba de modelul Volkswagen Touareg 2014, Porsche Cayenne 2015, Audi A6 Quattro, A7 Quattro, A8, A8L, şi Q5 2016.
Volkswagen a anunţat la sfârşitul lunii septembrie că circa 11 milioane de automobile ale grupului, la nivel mondial, sunt afectate de scandalul emisiilor poluante. Scandalul a izbucnit dupa ce Agenţia americană pentru Protecţia Mediului (EPA) a acuzat VW că a instalat sisteme speciale pe unele autoturisme diesel pentru a evita standardele federale din SUA în materie de emisii, expunând cetăţeni americani la gaze poluante. Constructorul auto german ar fi instalat un software special în calculatorul de bord al unor modele diesel Volkswagen şi Audi. Dispozitivul este programat să activeze un sistem de filtrare completă a particulelor doar în timpul testelor oficiale pentru emisii. După teste, adică în situaţiile generale de funcţionare a motorului, dispozitivul dezactivează sistemul de filtrare a particulelor, susţine Agenţia americană pentru Protecţia Mediului. Potrivit anchetei iniţiale a autorităţilor americane, 482.000 de autoturisme cu motoare diesel au încălcat standardele federale americane privind emisiile de dioxid de carbon: modelul de Volkswagen Jetta din perioada 2009-2014, modelele Beetle şi Golf, precum şi modelul Volkswagen Passat din 2014-2015 şi modelul Audi A3. Grupul Volkswagen a recunoscut instalarea dispozitivului electronic care induce în eroare sistemele de măsurare a noxelor. În Europa, probleme similare au fost semnalate şi la alte mărci ale grupului VW.
Noua maşină a Patriarhului Daniel – GALERIE FOTO
Ion Ţiriac vrea să scape Bucureştiul de gropi
Supercamionul lui Ceauşescu
Accident cu o maşină fără RCA? Uite cum poţi primi despăgubiri