Cum vor arăta jantele mașinilor electrice construite de BMW?
BMW iX3 a intrat pe ultima sută de metri înaintea prezentării oficiale, programată pentru anul acesta. Crossover-ul electric va intra în producție anul acesta, la uzina Shengyang din China, și va veni cu jante speciale.
Jantele Aerodynamic Wheel vor fi disponibile în premieră în gama BMW iX3 și ulterior, își vor face apariția și în gamele i4 și iNext, care vor fi dezvăluite anul viitor. Acestea prezintă inserții realizate individual, cu scopul de a reduce rezistența la înaintare cu 5%, față de jantele folosite de alte modele BMW cu propulsie convențională. Acestea sunt și cu 15% mai ușoare decât celelalte jante aerodinamice lansate de constructorul bavarez.
BMW promite un consum de energie redus cu 2%, ceea ce înseamnă 0,4 kWh/100 de kilometri și încă 10 kilometri în plus la autonomie, conform standardului WLTP, datorită caracteristicilor aerodinamice, unui mix inteligent de materiale și construcției ultraușoare.
Cei care vor comanda un BMW iX3 trebuie să știe că jantele pot fi comandate în culori diferite, cu finisaje mate sau lucioase și multiple alte posibilități de personalizare. Astfel, jantele pot integra și accente în culoarea caroseriei.
BMW iX3 va veni cu cea de-a cincea generație a tehnologie eDrive. Acesta va fi pus în mișcare de un motor electric, care dezvoltă 286 de cai putere și un cuplu de 400 Nm, livrate către puntea față. O baterie litiu-ion, cu o capacitate de 74 kWh, îi va asigura o autonomie de peste 440 de kilometri.