Cum verifici rovinieta online după numărul mașinii? Cât e amenda pentru rovinietă expirată
Șoferii care circulă cu o rovinietă expirată sau care pur și simplu nu au achitat această taxă de drum, riscă o amendă foarte mare. Iată cum poți să verifici rovinieta online după numărul mașinii.
Pentru toate autovehiculele care utilizează infrastructura națională este obligatorie achitarea unei taxe de drum.
Rovinieta are o valabilitate limitată și costul variază în funcție de tipul de vehicul.
Cât costă rovinieta în 2024
- 1 zi – 2.5 euro;
- 10 zile – 3.3 euro;
- 30 de zile – 5.3 euro;
- 60 de zile – 8.4 euro;
- 12 luni – 28 euro.
Prețul acesta se va achita în lei, la valoarea euro stabilită de Banca Națională a României.
În schimb, pentru vehiculele de transport marfă, taxa de drum cu valabilitate de un an poate ajunge la 1.210 euro.
Pe ce categorii de drumuri este obligatorie rovinieta
Taxa de drum trebuie achitată de șoferii care circulă pe anumite categorii de drumuri.
Astfel, rovinieta este obligatorie pentru cei care circulă pe:
- drumurile naționale;
- drumurile expres;
- autostradă.
Cei care folosesc un drum județean, local sau forestier nu sunt obligați să-i achiziționeze vinietă.
Cât este amenda pentru rovinietă
Amenda pentru cei care circulă cu un vehicul pentru care e obligatorie achitarea taxei de drum e cuprinsă între 250 și 500 de lei.
Dar, poate ajunge și la 4.500 de lei, pentru camioanele de mare tonaj.
Compania Națională de Drumuri (CNAIR) are peste 100 de camere montate pe drumurile naționale din toată țara. Acestea detectează, cu ajutorul numărului de înmatriculare, vehiculele pentru care nu s-a plătit rovinieta.
„În intervalul de la data săvârșirii contravenției până la data comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru lipsa rovinietei valabile pentru același vehicul”, se precizează OG 15/2002.
Asta înseamnă că un conducător auto poate fi sancționat doar o singură dată din momentul în care a circulat fără rovinietă până când a fost înștiințat de abaterea comisă.
Cum verifici rovinieta online după numărul mașinii?
Dacă nu știi când expiră rovinieta, poți verifica valabilitatea acesteia pe site-ul Companiei Naționale de Drumuri (CNADNR).
La secțiunea „verificare rovinietă” introduci numărul de înmatriculare și seria șasiului, apoi apeși pe „caută”. Astfel, vei afla data la care a fost plătită și când expiră taxa de drum.
Sau, dacă nu știi seria de șasiu, poți face verificare doar cu numărul de înmatriculare. Pentru asta, însă, trebuie să-ți creezi un cont pe un site privat. Accesezi www.evita-amenzi.ro, iar după ce introduci numele, numărul de înmatriculare, telefonul și email-ul, vei primi informații cu privire la valabilitatea rovinietei.