Cum verifică specialiștii de la Registrul Auto Român o mașină second-hand – VIDEO
În România se vând foarte multe mașini second hand și nu toate corespund din punct de vedere tehnic cu descrierile oferite de către cei care le comercializează. Foarte multe autoturisme la mâna a doua importate au kilometrajul modificat, componente lipsă sau de proastă calitate și au fost implicate în accidente.
Din acest motiv cine vrea să cumpere o mașină second hand trebuie să o verifice foarte bine și ideal ar fi să apeleze la un service autorizat. Nu de puțini ori au fost descoperite probleme mari de specialiști deși autoturismele arătau foarte bine.
Într-un clip video publicat pe o rețea de socializare specialiștii de la Registrul Auto Român (RAR) prezintă toate etapele prin care verifică un autoturism second hand. Acest clip merită urmărit cu atenție pentru că putem afla cum se pot evita unele probleme foarte costisitoare atunci când intenționăm să cumpărăm un autoturism second hand.
Cum verifică specialiștii o mașină second hand
În primul rând pot să apară probleme când dorim să achiziționăm o mașină second hand chiar de la momentul identificării. Aici putem avea serii de motor ilizibile, lipsa codului de motor sau lipsa plăcuței producătorului și se pot constata probleme legate de modificarea seriei de caroserie/șasiu. Neconformitățile legate de elementele de identificare pot duce la respingerea definitivă a mașinii la RAR și blocarea autoturismului.
O altă etapă foarte importantă presupune verificarea numărului real de kilometri și compararea datelor cu starea autoturismului. Avem nevoie și de verificări specializate privind reparațiile neconforme la structura de rezistență a autoturismului și identificarea defecțiunile ascunse.
Pentru că RAR dispune de expertiza necesară identificării diverselor probleme ce pot fi identificate la un autoturism second instituția a lansat anul trecut un serviciu specializat pentru verificarea autoturismelor la mâna a doua. Șoferii care doresc să verifice o mașină second hand au la dispoziție mai multe pachete și după finalizarea procesului vor primi un raport de expertiză. Pachetul cel mai simplu conține doar verificările uzuale ale odometrului și datele de identificare ale mașinii, iar în pachetele mai complexe se oferă o serie relevantă de verificări tehnice.
Așa cum spuneam RAR a publicat un clip video pe pagina oficială de Facebook cu toate etapele de verificare pentru o mașină second hand. Autoturismul este supus unor verificări complexe și putem să urmărim toate etapele: de la verificarea numărului de kilometri și până la inspectarea mașinii pe elevator.