Cum și-a schimbat Dacia identitatea de brand. Procesul a durat 24 de ore

Publicat: 24 05. 2023, 13:43

Dacia a efectuat anul trecut o schimbare radicală a identității sale vizuale. Acum, constructorul auto dezvăluie eforturile necesare unei astfel de tranziții, care s-a petrecut în 24 de ore.

În luna octombrie a anului 2022, noua gamă Dacia a fost prezentată oficial la Salonul Auto de la Paris. Producătorul auto tranziționează astfel de la vechiul logo Dacia pe care îl cunoaștem prea bine, la o nouă siglă, sub numele de „Dacia Link”. Aceasta simbolizează robustețe și simplitate, fiind un logo ușor de recunoscut chiar și de la distanță, susține producătorul. Mai mult, Dacia implementează o nouă nuanță, denumită „Gris Mégalithe”.

Această tranziție nu a sacrificat esența mărcii Dacia, însă constituie un pas către valorile Renault. Compania povestește acum eforturile pe care le-a avut de trecut pentru a implementa noua identitate vizuală.

Schimbarea a implicat mai multe provocări pentru Dacia

Este un lucru cert că producția de mașini nu este simplă, iar uzinele Dacia de la Pitești, Tangier și Casablanca reușesc să fabrice 3.100 de vehicule pe zi. Asta constituie prima dificultate întâlnită de constructor – schimbarea subită a identității vizuale pentru toate vehiculele produse. Pe data de 24 octombrie 2022, la 9 dimineața, Dacia a efectuat tranziția în mod brusc către noua identitate, instalând componentele noi, înregistrate în prealabil de sistemele IT cu scopul de a preveni erorile și de a asigura aceeași calitate în timpul schimbării.

Logistica a reprezentat de asemenea o provocare pentru îndeplinirea tranziției. Dacia trebuia să modifice toate modelele produse în același timp în cadrul tuturor fabricilor sale și să asigure aceeași calitate a componentelor. Constructorul s-a confruntat cu procurarea a 190 de produse noi de la 57 de producători diferiți, toate acestea petrecându-se într-o perioadă în care Dacia se afla într-o criză de materiale și de componente de rezervă.

„Am reușit cu stil, deoarece organizarea, dedicarea și angajamentul echipelor noastre au fost exemplare. Toate vehiculele de pre-producție au fost livrate la timp, iar producția a început la timp. De fiecare dată când vedem un vehicul nou pe șosea, suntem mândri că am jucat un rol în succesul lansării și în obținerea satisfacției clienților noștri.”, spune Ileana-Florentina Botea, manager de proiect în logistică.

Tranziția la noua identitate, strâns legată de munca în echipă

Echipa de 20.000 de oameni din cele trei fabrici Dacia au dat dovadă de măiestrie, rezolvând cu ușurință toate provocările impuse de noua strategie. În paralel cu un plan de producție semnificativ, operatorii au fost instruiți despre noua identitate de brand, fără a întrerupe activitatea de construcție a autovehiculelor.

Ștefan Stanca, inginer manager de proiect, transmite că „Am pregătit această schimbare timp de un an: am anticipat toate problemele legate de lanțurile de aprovizionare, formare și calitate. Datorită coordonării între toate departamentele, am reușit să introducem treptat noua identitate de marcă luni dimineața, fără niciun impact semnificativ asupra producției. Este un lucru remarcabil!”

Ultima provocare a fost stabilită de vânzări și de marketing. Dacia a început preluarea comenzilor încă din 16 iunie 2022, acestea fiind îndeplinite până la sfârșitul anului trecut.

Povestea tranziției de la vechea imagine a Daciei la modelul nou care merge pe pașii Renault este una impresionantă, constructorul auto dând dovadă de flexibilitate și agilitate, după spusele lui Cristophe Dridi, VP Industry Dacia.