Cum se utilizează corect luminile maşinii
Ni s-a întâmplat de multe ori să vedem pe stradă maşini care circulă fie cu faza lungă în oraş, fie fără nicio lumină aprinsă pe întuneric beznă, dar cele mai multe nelămuriri sunt poate atunci când vine vorba despre luminile de ceaţă. Acestea creează confuzie pentru că se folosesc relativ rar.
Esenţialul este să ştii când se folosesc, iar maşina e făcută să te ajute în acest sens. La activarea lor (faza scurtă/lungă, lumini de ceaţă) se vor aprinde şi nişte martori în bord. Mare grijă trebuie avut la faza lungă. Aceasta se poate activa din greşeală fiindcă folosim destul de des manena de semnalizare.
De asemenea, şoferii trebuie să mai ştie că un vehicul poate fi oprit sau staţionat cu toate luminile stinse, în locurile în care aceste manevre sunt permise atunci când se află fie pe un drum iluminat, astfel încât vehiculul este vizibil de la o distanţă de cel puţin 50 de metri, fie în afara părţii carosabile.
Luminile de întâlnire, denumite „faza scurtă”, trebuie în mod obligatoriu folosite pe timp de zi, indiferent că vă aflaţi pe drumuri naţionale, europene sau pe autostrăzi.
Porţiunile din drum ce traversează localitaţile, cu excepţia municipiilor, fac parte din drumul naţional sau european şi sunt administrate de către Compania de Autostrazi şi Drumuri Naţionale. Astfel, în toate cazurile în care se circulă, în interiorul localitaţilor, pe o stradă care face parte dintr-un drum european (traseul de tranzit al localităţii) trebuie aprinse luminile de întâlnire.
Luminile de drum, denumite „faza lungă”, trebuie folosite noaptea, dar doar când nu avem maşini care vin din faţă, pentru că îi putem orbi pe ceilalţi şoferi.
Pe timp de noapte, necesitatea folosirii luminilor de întâlnire apare în situaţia în care urmează să vă intersectaţi cu un alt autovehicul care vine din contrasens. Legislaţia spune că distanţa la care acestea trebuie aprinse să fie de minimum 200 de metri. Luminile de întâlnire trebuie activate cu cel puţin 100 de metri înainte de maşina din faţă care circulă pe acelaşi sens.
Luminile de ceaţă se folosesc exclusiv când condiţiile de afară impun acest lucru. Deplasarea cu luminile de ceaţăa pornite în conditii meteorologice care nu impun acest aspect duce la sancţionarea cu 4-5 puncte amendă şi 3 puncte penalizare. Rolul lor este foarte important pentru că, în condiţii de ceaţă, sunt singurele elemente care fac vizibilă din timp maşina pentru ceilalţi şoferi.
Senatorii au aprobat interzicerea sistemelor de iluminat personalizate
Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a fost adoptată de senatori pe 20 martie, cu 67 de voturi „pentru”, 12 voturi „împotrivă” şi o abţinere.
„În ultima perioadă se remarcă faptul că maşinile de mare tonaj care tranzitează ţara noastră sau efectuează transport intern şi internaţional prezintă o serie de modificări la nivelul sistemului de lumini. De multe ori sunt instalate sisteme suplimentare personalizate, nestandardizate, care luminează puternic şi intermitent pe timpul nopţii. Aceste lumini nu au nicio funcţionalitate în afară de personalizarea respectivului autovehicul de mare tonaj şi pot reprezenta un pericol în traficul rutier pe timp de noaptem când conducătorii auto aflaţi la volanul autoturismelor pot resimţi senzaţii de orbire de moment şi pot avea reacţii instantanee ce pot conduce la derapajul maşinii de pe carosabil şi pierderea controlului asupra acesteia”, se arată în expunerea de motive a iniţiativei legislative.
Propunerea legislativă e completată astfel încât se interzice deţinerea, montarea sau folosire pe autovehicule a sistemelor care peturbă buna funcţionare a dispozitivelor de supraveghere a traficului.
„ În circulaţia pe drumurile publice se interzice deţinerea la vedere, montarea şi folosirea mijloacelor speciale de avertizare sonoră şi sistemelor de lumini suplimentare personalizate, nestandardizate, care luminează puternic şi intermitent pe timpul nopţii, pe şi în alte autovehicule decât cele prevăzute la art 32 (2) precum şi deţinerea, montarea sau folosire pe autovehicule a sistemelor care peturbă buna funcţionare a dispozitivelor de supraveghere a traficului”, prevede articolul 44 (4) din proiectul de lege.