Pentru a încheia un contract de vânzare-cumpărare auto sunt necesare mai multe documente. De asemenea, e important să știi cine plătește aceste acte și ce trebuie să faci pentru a evita să fii păcălit.
Atunci când vinzi o mașină, trebuie să deții mai multe documente pe care să le înmânezi cumpărătorului în momentul tranzacției.
Printre acestea se numără și certificatul fiscal, pe care unii proprietari de mașini nu îl pot obține.
Certificatul fiscal auto dovedește faptul că vânzătorul și-a îndeplinit toate obligațiile de plată către administrația publică locală.
Adică, este la zi cu impozitele, taxele locale, contribuții sau amenzile.
Certificatul de atestare fiscală se va elibera doar la cererea expresă a contribuabilului. Acest document se obține în cel mult 3 zile lucrătoare din momentul depunerii solicitării scrise către Administrația Finanțelor Publice de sector (pentru București) ori de municipiu în evidența căruia este înregistrată persoana contribuabilă.
Cei care vor să vândă o mașină, trebuie să dețină următoarele documente:
Pentru un plus de siguranță, ar fi bine ca după fiecare document să fie făcută cel puțin o copie. Iar vânzătorul să păstreze aceste documente, pentru a putea demonstra, dacă e cazul, că a înstrăinat vehiculul.
La aceste documente se va adăuga, de la finalul acestui an, și RAR Auto Pass. Este un document obligatoriu, prin care vânzătorul demonstrează că mașina are kilometri reali și nu are alte vicii ascunse. Practic, este un istoric oficial al vehiculului.
Încheierea unui contract de vânzare-cumpărare auto în România implică mai mulți pași.
În primul rând, atât vânzătorul cât și cumpărătorul trebuie să ajungă la un acord asupra prețului vehiculului.
Apoi, contractul de vânzare-cumpărare auto poate fi redactat de un birou de acte auto sau poate fi completat online.
Acesta trebuie să conțină:
Apoi, odată ce a fost completat, ambele părți trebuie să semneze contractul și, dacă e cazul, să atașeze copii ale actelor necesare (cartea de identitate, certificatul de înmatriculare, etc.).
După ce a fost înregistrat actul de vânzare-cumpărare, vânzătorul trebuie să predea vehiculul cumpărătorului, cu toate actele necesare (cartea de identitate, certificatul de înmatriculare). La rândul său, cumpărătorul trebuie să plătească prețul convenit în conformitate cu modalitatea stabilită în contract.
În 2023, s-au înregistrat peste 660.000 de tranzacții auto, ceea ce reprezintă un record absolut pentru țara noastră. La acestea se adaugă peste 300.000 de vehicule aduse din străinătate. Astfel, dacă luăm în calcul și vânzările de mașini noi, anul trecut s-au înregistrat peste 1.1 milioane de tranzacții auto.