Cum se comportă anvelopele de iarnă pe ploaie şi peste 7 grade?

Publicat: 09 11. 2011, 10:22

La data de 1 noiembrie a intrat în vigoare noua lege de obligativitate a echipării maşinii cu anvelope de iarnă. Totuşi, mulţi nu sunt de acord cu aceasta, unii din motive financiare, alţii susţinând că vremea nu impune o asemenea măsură. Celor din urmă, explicaţiile specialiştilor Autocar ar trebui să le schimbe părerea.

Britanicii de la Autocar au apelat la o comparaţie între pneuri normale şi anvelope de iarnă de la acelaşi producător, în condiţii de carosabil ud la o temperatură de circa 10 grade (deci peste limita de 7 grade, impusă pentru utilizarea pneurilor de iarnă) – VEZI AICI TESTUL AUTOCAR.

Maşina utilizată pentru aceste teste a fost un Ford Focus, specialiştii concentrându-se pe măsurarea distanţei de frânare şi a eficienţei în decelerare, dar şi a manevrabilităţii pe carosabil umed. Teste foarte importante, deoarece, de multe ori, o perioadă importantă din timpul în care o maşină rulează cu anvelope de iarnă afară nu este foarte frig, iar locUL ninsorilor este luat de ploi, în special în zonele de şes.

În cazul comparaţiei dintre anvelopele de iarnă Michelin Alpin şi cele performante, pentru vreme normală, Michelin Primacy HP, cei de la Autocar au observat următoarele lucruri. În ce priveşte manevrabilitatea, anvelopele de iarnă au dovedit un comportament dinamic mai bun pe carosabil ud, la 10 grade, oferind o aderenţă superioară şi un control sensibil mai bun în viraje.



În schimb, la proba frânării de la 70 mph (circa 112 km/h) pe carosabil umed, la 10 grade, anvelopele de iarnă au dus la o distanţă de frânare mai lungă cu 7,1 metri faţă de pneurile normale. Explicaţia este dată de compoziţia cauciucului şi de designul suprafeţei de rulare, care conduc la o flexibilitate mai mare segmentelor de pe suprafaţa de rulare, când sunt supuse unor forţe mari, ca acelea de la frânare, în condiţii de temperatură medie.

Cu alte cuvinte, anvelopele de iarnă, graţie canalelor şi adânci şi designului specific al segmentelor de pe suprafaţa de rulare, evacuează mai eficient apa, însă, la frânările bruşte în condiţii de asfalt umed la o temperatură de 10 grade, designul mai regulat al pneurilor normale este mai eficient pentru a opri maşina.

În concluzie, chiar dacă afară nu e zăpadă şi soarele pare să „zâmbească” prea mult pentru această perioadă, cauciucurile de iarnă sunt de preferat celor normale. Atâta doar că, pe vreme ploioasă, este recomandabilă o mai mare atenţie, pentru a evita situaţiile de frânare bruscă. În general, în perioada rece a anului, anvelopele de iarnă este clar că au mai multe avantaje şi conferă maşinii o siguranţă mai mare în majoritatea covârşitoare a situaţiilor.

Cât costă să înlocuieşti cauciucurile de iarnă cu cele de vară în 2016

În 2016 costurile pentru schimbarea cauciuciurilor de iarnă cu cele de vară pornesc de la 60-70 de lei pentru un set de patru cauciucuri, iar în unele cazuri poate ajunge chiar şi la 130 de lei. 

Procesul de schimbarea presupune demontarea, curăţarea jantelor, montarea cauciurilor de vară, umflarea, verificarea presiunii şi echilibrarea. În cazul în care jantele sunt au suferit lovituri acestea trebuiesc îndreptate. Îndreptarea jantelor din oţel sunt mai ieftine, 15 lei per jantă, iar cele din aliaj peste 20 de lei, în funcţie de cât de gravă este avaria.