Cine altcineva decât scoţienii se putea gândi la a-şi camufla o maşină nou-nouţă în haine de rablă, doar pentru a o feri de potenţialii hoţi? Râdem, glumim, dar ideea scoţienilor e nu doar amuzantă, ci şi practică, dar nu neapărat datorită faptului că îţi apără maşina de hoţi (cine ar mai vrea să fure o astfel de „rablă”?), ci şi pentru că păstrează intactă vopseaua iniţială (aplicabil în cazul majorităţii foliilor auto cu protecţie UV).
Oamenii aplică folia peste vopseaua nou-nouţă. Aceasta din urmă nu e afectată în niciun fel
Folia scoţienilor de la Clyde’s Wraps din Glasgow este tăiată după măsurători precise, care să se potrivească perfect mărimii şi formelor fiecărei maşini. Asta le permite artiştilor să imite modul în care ar rugini maşina într-un mod realist, inclusiv cu zonele de rugină care apar din cauza scurgerilor de apă de la oglinda retrovizoare şi deasupra cadrelor de uşi, precum şi petele de pe vopsea cauzate de expunerea prelungită la soare.
Urmele de rugină imită la perfecţie mizeria „normală”
Pe lângă cele două mari avantaje deja prezentate mai sus, există şi dezavantaje. Unul, că te poate opri mai des Poliţia pe stradă pentru a verifica starea tehnică a maşinii (exact asta li s-a întâmplat scoţienilor); apoi, trebuie să fii atent la culoarea pe care o alegi pentru varianta „ruginită” – ea trebuie să corespundă culorii originale din talon, pentru a nu avea probleme la RAR. Pe de altă parte, nici nu mai trebuie să speli maşina vreodată…
Cine să mai fure aşa ceva?! Ar trebui lucrate şi jantele, totuşi…
În rest, nu ştim să existe în România limitări care ar putea împiedica punerea în practică a unei astfel de înfolieri. Tu cum ţi-ai transforma maşina dacă ar fi vorba să-i pui astfel de folie?
via Bored Panda / Clydewraps