Este legal să suni la 112 dacă cineva dă flash-uri în trafic? Cum reclami un șofer agresiv
Fenomenul de bullying în trafic este, din păcate, foarte răspândit. Acesta se manifestă atât prin manevre agresive, cât și prin claxoane, înjurături sau chiar aruncarea de obiecte spre un alt conducător auto. Pentru a reclama un șofer agresiv, care dă flash-uri, de exemplu, este legal să suni la 112?
Agresiunea în trafic este sancționată de legea rutieră, indiferent de modul în care se manifestă.
Iar șoferii care sunt martori sau victime ale unui astfel de comportament agresiv au posibilitatea de a cere ajutorul autorităților.
Ce manevre sau gesturi sunt considerate agresiune în trafic
Conform Codului Rutier, mai multe manevre sau gesturi sunt considerate agresiune în trafic:
- deplasarea succesivă de pe o bandă de circulaţie pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depăşirii unui şir de vehicule care circulă în acelaşi sens;
- întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de ajutor (de mână);
- pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roţilor motoare;
- circulaţia cu vehiculul la o distanţă foarte redusă faţă de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, cât şi în lateral, ori reducerea bruscă a vitezei de deplasare fără motiv întemeiat, de natură a intimida conducătorul acestuia;
- folosirea repetată a semnalelor sonore şi/sau luminoase de natură a obliga nejustificat conducătorul de vehicul care circulă în faţa sa să elibereze banda de circulaţie (flash-uri sau claxoane);
- conducerea mopedului sau motocicletei având în contact cu partea carosabilă numai una dintre roţi;
- mersul cu spatele cu vehiculul în scopul intimidării celorlalţi participanţi la trafic care circulă în spatele acestuia;
- realizarea intenţionată a unui derapaj controlat al vehiculului în vederea întoarcerii sau rotirii acestuia;
- conducerea intenţionată a unui vehicul prin accelerarea repetată a motorului, de natură a stânjeni persoanele aflate în zona drumului public.
Cum reclami un șofer agresiv?
Dacă ești martorul unei astfel de situații sau ești chiar tu cel agresat, trebuie să suni la numărul unic de urgență: 112. Dacă te afli la volan, folosește dispozitivul hands-free.
Transmite operatorului exact problema și detaliile cu privire la șoferul agresiv, mașina acestuia și numărul de înmatriculare.
Cel mai bine este ca astfel de situații să fie reclamate chiar în momentul în care se petrec.
De asemenea, ar fi de ajutor să încerci să filmezi sau să faci poze șoferului agresiv, dacă poți și asta nu te pune în pericol. Aceste imagini pot fi folosite, ulterior, pentru a arăta autorităților exact ce s-a întâmplat.
Așadar, este legal să suni la 112 pentru a reclama un șofer agresiv, care dă flash-uri, claxonează sau face alte manevre de intimidare.
O nouă lege împotriva șoferilor agresivi
Anul acesta a fost adoptată o nouă lege prin care șoferii agresivi pot fi sancționați cu ajutorul filmărilor sau pozelor.
„Polițistul rutier poate constata contravenția de adoptare a unui comportament agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice […] și cu ocazia verificării sesizării formulate de un participant la trafic ce a perceput în mod nemijlocit și întâmplător efectuarea, pe drumul public, de către conducătorul unui vehicul, a oricăreia dintre manevrele prevăzute la art. 54 alin.(2) și a surprins aceste manevre agresive într-o înregistrare audio-video sau video, după caz”, se arată în proiectul adoptat de Guvern la finalul lunii iunie.
Poliția Rutieră urmează să creeze o platformă informatică unde vor fi încărcarea imaginile surprinse în trafic.
Imaginile pot fi utilizate pentru sancționarea celor care, de exemplu:
- întorc mașina prin folosirea frânei de mână;
- schimbă benzile de circulație foarte des;
- accelerează agresiv;
- derapează intenționat;
- circulă foarte aproape de vehiculul din față;
- folosesc nejustificat semnalele acustice și luminoase.
Practic, șoferii care sunt filmați în timp ce dau flash-uri, claxonează, pun frână sau circulă foarte aproape de o altă mașină, pot fi sancționați.
Până acum, sancțiunile nu puteau fi aplicate decât daca filmarea era realizată cu un dispozitiv omologat de Poliția Română. Sau dacă agresiunea era surprinsă de un polițist, ori victima depunea plângere în timp util.