Cum poți cumpăra un Logan mai ieftin decât un Sandero și care este cea mai accesibilă Dacia în prezent?

Publicat: 17 01. 2022, 14:56
Actualizat: 17 01. 2022, 15:05

Constructorul autohton de automobile Dacia oferă clienților posibilitatea achiziționării cu discount a unora dintre modelele sale. Pentru cei care doresc să își cumpere un vehicul românesc nou există o mulțime de oferte din partea producătorului de la Mioveni.

În acest moment, prin programele Rabla și Dacia Avantaj, poți cumpăra un Logan mai ieftin decât un Sandero. În cele ce urmează îți vom spune și care este cea mai accesibilă mașină românească în prezent.

Cât costă cel mai ieftin model Dacia? Dar cel mai scump?

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

Oficialii mărcii de la Mioveni și-au obișnuit clienții cu promoții pentru toate buzunarele. Pentru cei care s-au orientat către mașinile autohtone există destule oferte, care mai de care atractive.

Pentru început îți vom spune care este cel mai ieftin model Dacia pe care îl poți cumpăra în România. Deși mulți s-ar putea gândi că Sandero este cea mai accesibilă mașină, ei bine află că nu este deloc așa.

Cum în clipa de față mobilitatea electrică este tema-cheie în industria auto, constructorul român a pregătit o mare surpriză pentru fanii săi. Drept urmare, Spring, primul model cu zero emisii din istoria mărcii de la Mioveni, beneficiază de o promoție de nerefuzat.

În acest moment, „electrica” Spring are un preț de catalog de 19.100 de euro. Acesta este valabil pentru unica variantă de echipare disponibilă la noi în țară, Comfort Plus.

Cu toate acestea, automobilul pe baterii produs în China poate fi cumpărat pentru doar 8.250 de euro, prin intermediul programelor Rabla și Dacia Avantaj.

În același timp, dacă ți-ai propus să-ți achiziționezi noua Dacia Logan, acum este momentul. Asta pentru că versiunea Logan Essential cu motor TCe 90 costă în acest moment doar 9.850 de euro prin programele Rabla și Dacia Avantaj.

Modelul este, de altfel, cel mai accesibil din toată gama Dacia la ora actuală. Mai mult, este chiar mai ieftin decât versiunea Sandero Stepway, care costă 10.800 euro prin aceleași două programe de finanțare.

Sursa: Dacia