Cum îți poți moderniza mașina cu doar câteva sute de lei?

Autor: Ionuț Vîlciu 23 nov. 2023 Știri auto

Indiferent de ce mașină conduc, foarte mulți șoferi vor să își folosească automobilul la capacitate maximă, iar dacă deții o mașină mai veche, există un accesoriu care o poate întineri. Acest dispozitiv nu costă mai mult de câteva sute de lei și care poate conferi chiar și unui model mai vechi aspectul unui exemplar mult mai nou.

Am decis să abordăm subiectul navigațiilor Android și dacă merită să cumperi o astfel de unitate media pentru mașina ta. În prezent, există astfel de retrofituri disponibile pentru foarte multe mașini, unele având o integrare foarte bună în planșa de bord, aproape ca ieșită din fabrică.

Pentru a verifica prețurile, am ales unul dintre cele mai populare modele, anume cea de-a doua generație a Daciei Logan. Ecranul se montează în planșa de bord și oferă funcționalitatea unui sistem multimedia modern.

Merită să îți montezi o navigație cu Android?

Există foarte multe oferte de navigații pentru Dacia Logan, respectiv Sandero din această generație. Ne-am rezumat la unul dintre vânzătorii cu cele mai multe unități comercializate. Prețurile pornesc de la circa 400 de lei și pot ajunge la peste 1.500 de lei pentru cele mai performante unități. Dacă alegi un model de mijloc, atunci vei plăti circa 600 de lei, în funcție de spațiul de stocare, memoria RAM și alte asemenea. În pachet este inclusă și o ramă special creată pentru a încadra ecranul navigației.

Fiind în esență o tabletă ce rulează Android, vă puteți conecta la un cont Google și descărca aplicații precum Maps, Waze, Spotify etc. De asemenea, există și posibilitatea de a conecta telefonul prin intermediul Android Auto sau Apple CarPlay.

Astfel, dacă aveți o mașină mai veche și vă place să țineți pasul cu noile tehnologii, o astfel de navigație poate fi o soluție bună. De asemenea, există și ateliere care montează astfel de unități media, iar dacă doriți suportă accesorii precum camere de marșarier.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Aliexpress


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide