Cum e mai bine să-ți lași ștergătoarele pe timp de iarnă: jos sau sus?

Publicat: 12 01. 2021, 11:16
Actualizat: 12 01. 2021, 11:16

Cum e mai bine să-ți lași ștergătoarele pe timp de iarnă: jos sau sus? Este dilema șoferilor atunci când se anunță temperaturi negative și când ninge. Care este cea mai bună variantă?

GALERIE FOTO

Ne-am obișnuit să vedem ștergătoarele mașinilor ridicate pe timp de iarnă. Când a apărut această tendință, eram înclinați să credem că șoferii cu ștergătoarele ridicate nu au făcut decât să deranjeze pe cineva cu modul în care au parcat.

Dar este corect ce fac acești șoferi? Să vedem care sunt avantajele și dezavantajele.

Când este foarte frig afară, ștergătoarele se vor lipi, pur și simplu, de sticla înghețată a parbrizului. Atunci când ridicăm ștergătoarele, prevenim distrugerea cauciucului, în cazul în care nu am oprit ștergătoarele pornite înainte de a opri motorul.

În cazul ștergătoarelor automate, riscul ca acestea să pornească odată cu pornirea motorului și să forțeze desprinderea lor de pe parbrizul acoperit de gheață este mare, pentru că senzorul de ploaie va intra în acțiune.

Cu ștergătoarele ridicate, și curățarea parbrizului de gheață și de zăpadă este mai simplă.

Dar sunt și dezavantaje. Arcurile lor se pot deforma în timp dacă ștergătoarele sunt ridicate constant, pentru perioade lungi de timp, avertizează unii mecanici. Ștergătoarele ridicate atrag și atenția celor tentați să recurgă la acte de vandalism.

Mare atenție însă. Dacă dai drumul unui ștergător ridicat peste parbrizul înghețat, acesta poate avea efectul unui ciocan care lovește sticla. Și nu este tocmai plăcut să ai parbrizul spart când termometrul arată temperaturi negative.

Ce recomandă producătorii de ștergătoare?

Mai mulți producători de ștergătoare le recomandă șoferilor să țină lamele ridicate pentru a proteja cauciucul de pe acestea. Asociația Americană a Automobilului (AAA) îi liniștește pe posesorii de mașini. Acest gest nu va distruge arcurile ștergătoarelor.

Dacă alegi să le lași în poziția lor obișnuită, este important să nu încerci să le desprinzi atunci când acestea sunt lipite de parbrizul înghețat. Cu sistemul de încălzire pornit și cu ventilațiile orientate către geamuri, suprafața vitrată se va încălzi și vei putea desprinde ștergătoarele cu ușurință, în doar câteva minute. Parbrizul încălzit va ușura această procedură. Dar, la cele mai multe modele, acesta este inclus pe lista de opțiuni contra cost.

De asemenea, șoferii trebuie să folosească soluții de parbriz speciale pentru iarnă, pentru că cele de vară vor îngheța în rezervorul dedicat și vor fi imposibil de folosit.

Citește și: