În urmă cu aproape 10 ani, la 1 ianuarie 2009, preţurile carburanţilor din România erau la jumătate faţă de nivelul actual, în acelaşi timp fiind şi cele mai mici din Europa. Trebuie menţionat că, spre deosebire de prezent, majoritatea statelor membre UE aveau preţuri mai mici la carburanţi. Totuşi, o comparaţie a preţurilor la benzină şi motorină publicate în Oil Bulletin la 1 ianuarie 2009 şi 13 august 2018 ne arată că cei 10 ani care au trecut, chiar dacă au adus creşteri de preţuri în toate statele UE, au produs cele mai semnificative creşteri procentuale în România şi Grecia.
Pe 1 ianuarie 2009, potrivit Oil Bulletin, un litru pe benzină costa 2,85 lei, iar motorina se vindea cu 3,38 de lei litrul. Comparând cu restul Europei, România avea cea mai ieftină benzină şi a doua cea mai ieftină motorină, după Cipru. Preţul unui litru de benzină în România era echivalentul a 0,66 euro, iar motorina se tranzacţiona cu echivalentul a 0,79 euro per litru. Potrivit BNR, un euro era echivalent cu 3,98 lei pe 1 ianuarie 2009.
Statele cu preţurile cele mai mici erau Bulgaria (0,77 euro/litru benzina şi 0,82 euro/litru motorina), Cipru ( 0,74 Euro/litru benzin şi 0,76 motorina), Estonia (0,76 benzina şi 0,85 motorina) şi Polonia (0,81 euro/litru de benzină şi 0,81 euro/litru de motorină). Cele mai mari preţuri la carburanţi se înregistrau în Belgia (1,09 euro litrul de benzină şi 0,92 euro litrul de motorină), Danemarca (1,12 euro/litru benzina şi 1,01 euro/litru motorina), Finlanda (1,16 şi 1,03), Germania (1,15 şi 1,08) şi Olanda (1,27, respective 1,03).
Evoluţia preţurilor din statele membre UE în intervalul 1 ianuarie 2009-13.08.2018 se poate vedea în tabelul de mai jos.
Creşterea preţurilor s-a produs în toată Europa în următorul deceniu, însă dintre cele 28 de state membre UE (Croaţia a aderat la 1 iulie 2013), doar România şi Grecia au avut parte de o creştere a preţurilor la combustibili de aproape 100%. Grecia este campioana scumpirilor în ceea ce priveşte combustibilii în ultimii 10 ani, cu o creştere de 98% la benzină. Urmează România, cu o creştere de 84% ca preţului la benzină şi Estonia cu 79%. În ceea ce priveşte evoluţia preţului motorinei, Cipru înregistrează o creştere de 73% în ultimii 10 ani, clasându-se pe prima poziţie. Pe locul doi se află România, cu o creştere de 56% în ultimii 10 ani, iar podiumul este închis de Belgia, tot cu 56%, diferenţa fiind la zecimale.
Preţul petrolului, indicatorul principal care dictează evoluţia preţurilor carburanţilor, atinsese un minim în ianuarie 2009, fiind trazacţionat cu mai puţin de 50 de dolari, după ce în 2008 atinsese şi 142 de dolari pe baril. În prezent, barilul de petrol se tranzacţionează cu aproximativ 65 de dolari.
La 13.08.2019, potrivit Oil Bulletin, preţul unui litru de benzină în România era echivalentul a 1,22 euro (5,72 lei), în timp ce un litru de motorina se vindea cu echivalentul a 1,23 euro (5,75 lei). La capitolul benzină, România are preţuri mai mari doar decât Bulgaria şi Polonia, în timp ce când vine vorba de motorină preţul pe litru în ţara noastră este mai mare decât în Malta, Lituania, Luxemburg, Polonia, Letonia, Bulgaria şi Austria. O comparaţie a preţurilor carburanţilor şi a salariului minim în fiecare stat din Europa dezvăluie nişte discrepanţe masive între cei doi indicatori economici. Spre exemplu, aflăm că la un venit de 7 ori mai mare, luxemburghezii plătesc pe carburanţi mai puţin decât românii.