Cum arată un Porsche 911 care a rulat peste un milion de kilometri?
A parcurs peste un milion de kilometri cu un Porsche 911 vechi de 44 de ani. Un bărbat din Canada este cel care conduce zilnic mașina.
Bill MacEachern are o relație pe termen lung cu o doamnă… trecută de prima tinerețe. Este vorba despre un Porsche 911 din 1976. Cei doi au parcurs împreună nu mai puțin de 1.250.000 de kilometri, un record pentru un automobil Porsche până la proba contrarie.
“Eu am crescut printre muscle car-uri americane”, povestește Bill, un canadian de origine scoțiană. În anii tinereții, Bill conducea un Oldsmobile 442.
“Era bun pentru deplasări prin oraș și curse de la un semafor la altul, chiar dacă se conducea exact ca un camion.”
MacEachern a urcat pentru prima dată la volanul unui Porsche 911 Turbo în 1970. „Nu-mi venea să cred cât era de agilă, de bine proiectată și echilibrată era această mașină. Și chiar confortabilă, în ciuda proporțiilor compacte și performanțelor impresionante.” A momentul în care a avut o revelație. A fost o experiență care avea să-i schimbe viața.
MacEachern și-a comandat propriul 911 Turbo în 1975. A ales culoarea exterioară Midnight Blue și un interior din piele maro, a bifat scaune sport și diferențial pentru alunecare limitată. Mașina i-a fost livrată în luna mai a anului 1976, iar Bill a avut un șoc. “Credeam că au greșit culoarea. Dar nu, era doar acoperită cu un strat de praf.”
A fost momentul în care a început povestea lor. De atunci, Bill MacEachern își conduce zilnic mașina. Relația lui cu acest automobil a trecut printr-un moment critic în 2009, atunci când cei doi au fost loviți de un SUV. Aripa și puntea au cedat, dar Bill a găsit repede o soluție, așa că mașina s-a întors pe stradă.
În 2012, cei doi au ajuns la un milion de kilometri în drum spre Hershey, Pennsylvania. “Am sărbătorit cu șampanie atunci când m-am întors acasă, la Toronto!”, povestește Bill.
Kilometrajul bătrânei Porsche arată acum puțin peste 1.253.000 de kilometri. Și Bill este sigur: numărătoarea continuă.