VIDEO cu o secţiune din Autostrada Transilvania care va fi inaugurată în vara acestui an

Publicat: 09 05. 2020, 09:12
Actualizat: 13 05. 2020, 17:24

Autostrada Transilvania se completează cu câțiva kilometri. Potrivit datelor furnizate de Prefectura Bihor, la începutul lunii mai, secțiunea Biharia-Borș a autostrăzii A3 este finalizată în proporție de 84%.

Secțiunea 3C3 Biharia-Borș a autostrăzii A3 cu o lungime de 5,35 km, va face legătura cu autostrada M4 şi, mai departe, cu întreaga rețea de drumuri de mare viteză din Europa Centrală şi de Vest.

Constructorul preconizează că mini-autostrada va fi inaugurată în vara acestui an. Tronsonul A3 Biharia Borş al Autostrăzii Transilvania este a doua conexiune a României cu reţeaua europeană, mai precis cu Autostrada M4 din Ungaria, care va fi inaugurată la începutul lui 2020.

VIDEO

Autostrada Transilvania (A3)

Autostrada A3 este o autostradă în construcție, ce pornește de la București spre nord, urmând să traverseze Munții Carpați prin Valea Prahovei, să străbată Podișul Transilvaniei pe direcția SE-NV, și să ajungă, prin nordul Carpaților Occidentali, la punctul de trecere a frontierei cu Ungaria de la Borș.

Autostrada va lega orașele București, Ploiești, Brașov, Făgăraș, Sighișoara, Târgu Mureș, Turda, Cluj-Napoca, Zalău și Oradea. Lungimea totală planificată a autostrăzii este de 584 km.

La elaborarea planului inițial, autoritățile române au împărțit Autostrada A3 în două proiecte independente: Autostrada București–Brașov și Autostrada Brașov–Cluj–Borș, intitulată și Autostrada Transilvaniei, punctul comun fiind orașul Brașov.

În 2015 însă, master planul general de transport, care elabora prioritățile de dezvoltare a infrastructurii, nu mai cuprindea din autostrada A3 decât proiectul autostrăzii Comarnic-Brașov și cel al autostrăzii Târgu Mureș–Borș; legătura Brașov–Târgu Mureș fiind clasificată doar ca drum transregio, un statut inferior celui de drum expres.

Pe 1 decembrie 2009 s-au deschis circulației primii 42 de kilometri din această autostradă, dintre Turda și Cluj-Napoca Vest, iar în 13 noiembrie 2010, încă 10 km între Turda și Câmpia Turzii, iar în 2018 extensia Cluj-Napoca Vest (Gilău)–Nădășelu, în timp ce alte tronsoane sunt în execuție.

Din 14 decembrie 2018, sunt circulabili complet toți cei 62 km ai autostrăzii București – Ploiești, după ce porțiunea dintre centurile celor două orașe a fost deschisă inițial în 19 iulie 2012. Pe data de 30 mai 2013 contractul cu firma americană Bechtel pentru tronsonul de autostradă Suplacu de Barcău–Borș a fost reziliat.