Cum arată noile sisteme de parapete mobile montate pe DN1. CNAIR: Este unul dintre cele mai sigure | VIDEO
Pe Drumul Național 1 a început montarea noilor sisteme de parapete mobile, despre care reprezentanții Companiei Naționale de Drumuri (CNAIR) spun că sunt printre cele mai sigure.
Lucrătorii de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov au început montarea noilor sisteme de parapete mobile.
Aceste sisteme de protecție vor fi amplasate în zonele cele mai periculoase de pe DN 1 și DN 13, între Brașov și Sibiu.
Cum arată noile parapete mobile montate pe DN1
Noile parapete mobile sunt formate din role de mari dimensiuni, amplasate la aproximativ o jumătate de metru deasupra solului. Rolele sunt încadrate de bare metalice solide.
Sistemul de protecție format din parapete pe rulouri e conceput să evite evenimentele rutiere soldate cu leziuni mortale. Pentru că acesta are capacitatea de a dispersa energia în lungul parapetului, în momentul impactului.
„În această perioadă, pentru a spori siguranța în trafic, montăm cele mai sigure sisteme de parapete, parapetul pe role. Avem o cantitate de 3 kilometri liniari pe care îi vom monta în zonele pe care noi le știm a fi sensibile și periculoase. Cu această ocazie sperăm să nu mai avem evenimente tragice și să nu mai avem accidente grave”, a spus Tudor Duțu, directorul regional al Direcției de Drumuri Brașov, într-un clip postat de DRDP pe YouTube.
În prima etapă, aceste parapete mobile au fost montate pe un sector de pe DN 1, într-o curbă periculoasă din zona municipiului Codlea. În această zonă vor fi instalaţi aproximativ 300m de parapet nou.
Cât de eficiente sunt parapetele mobile
Vehiculele care intră în contact cu acest sistem de protecție sunt redirecționate înapoi pe calea de rulare, fiind astfel evitată părăsirea suprafeței carosabile.
Primul parapet cu role speciale a apărut în 2019 pe un pod la ieşirea din localitatea Chitila, lângă Bucureşti. Acest gard de protecţie s-a montat pe o porțiune de 500 de metri. Alți aproximativ 1.000 de metri s-au instalat pe DN2, în apropierea localităţii Coșereni.
Rolele din cauciuc şi plastic sunt concepute să reziste inclusiv unui impact cu un autobuz sau camion de 13 tone.