Cum arată, cum se numește și cât costă Dacia Logan care se vinde la Dubai?

Autor: ProMotor 10 iun. 2020 Știri auto

Dacia Logan care se vinde la Dubai este, de fapt, Renault Symbol, un model dispărut de pe piața europeană. “Design elegant și interior practic”, sunt cuvintele cu care mașina este descrisă în Emiratele Arabe Unite.

GALERIE FOTO

Dacia Logan, comercializată ca fiind Renault Symbol la Dubai, are, așa cum era și firesc, exact aceleași dimensiuni ca ale celui mai popular sedan din țara noastră: 4.346 milimetri în lungime, 1.994 milimetri în lățime și 1.517 milimetri în înălțime, având un ampatament de 2.634 de milimetri. Ca și la Logan, portbagajul are un volum de 510 litri.

Clienții arabi pot comanda mașina doar cu motor de 1,6 litri, care dezvoltă 102 cai putere. O dotare care lipsește din gama Dacia în Europa, dar este disponibilă în Emiratele Arabe Unite, este transmisia automată cu 4 rapoarte. Renault îi trece în cont un consum extra-urban de 6,4 l/100 km.

Cât costă Dacia Logan vândută ca Renault Symbol la Dubai și ce dotări are?

Versiunea cu echiparea de bază, PE, poate fi achiziționată pentru 38.500 de dirhami, echivalentul a aproximativ 9.200 de euro. Renault Dubai are însă, o ofertă care permie achiziționarea mașinii pentru 33.900 de dirhami, adică 8.115 euro. Dacia Logan care se vinde în România are un preț de pornire de 7.630 euro, fără bonusul oferit prin intermediul programului Rabla.

Sedanul de segment B vine echipat standard lumini de zi LED și stopuri LED, scaune îmbrăcate în tapițerie bej cu zonele în care contactul este redus realizate din imitație de piele.

Într-o țară în care temperaturile, pe timp de vară, trec chiar și de 42 de grade Celsius, aerul condiționat automat este inclus în echiparea standard.

Versiunea de top, Renault Symbol LE, are și cameră de marșarier, și senzori, și jante din aliaj de 16 inci, iar la bord, șoferul beneficiază de prezența sistemului MEDIA NAV 2.0, redat pe un ecran tactil de 7 inci. Se poate comanda opțional și tapițerie neagră din piele, dar nu este cea mai bună alegere la Dubai, din moment ce scaunele nu sunt ventilate.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide