Cum arăta conceptul de la care a pornit Duster – VIDEO

Autor: ProMotor 07 iun. 2018 Știri auto

Acest concept Duster a apărut în 2009. Masina încearcă să combine mai multe stiluri: cockpitul şoferului este specific unei maşini sport, accesul în maşină şi modularitatea interioară sunt specifice unui MPV (Multi Purpose Vehicle), iar garda la sol înaltă este o caracteristică a unui crossover.

Dacia Duster exprimă robusteţe, la fel cum ne-a obişnuit stilul angular al lui Dacia Logan. Partea frontală este inedită, inspirând putere, iar farurile se continuă foarte mult pe laterale, evidenţiind bosajele proeminente ale roţilor de 21.

Lateralul maşinii ne reliefează o siluetă foarte compactă, chiar apropiată de un coupe sau un hot hatch. Totuşi, portierele care se deschid în contrasens asigură un acces excelent într-un interior futurist şi, totodată, pragmatic. De remarcat stilul antisimetric: pe partea dreaptă sunt două portiere, ca la Mini Clubman, în timp ce pe partea şoferului există doar o portieră de mari dimensiuni.

Spatele maşinii sigur va fi considerat controversat, designerii aplicând câteva soluţii inedite: un fel de „semiaripi” în lateral spate, cu rol aerodinamic; stopuri de mari dimensiuni, continuate, la fel ca farurile, pe lateralele maşinii; un hayon care „muşcă” mult din plafon şi este mărginit pe laterale de blocuri optice profilate ca nişte mici aripioare.

GALERIE FOTO


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide