Cum arată cel mai scump Volkswagen Golf rulat din România?

Publicat: 19 02. 2020, 16:48
Actualizat: 19 02. 2020, 16:49

Cel mai scump Volkswagen Golf din România costă aproape 37.000 de euro și nici măcar nu este nou. Mașina rulată a fost fabricată în 2018 și a parcurs deja 42.000 de kilometri.

Galerie foto

În România, se vinde un Volkswagen Golf rulat cu 36.989 de euro. Care este motivul pentru care proprietarul cere atât de mult pentru o mașină la mâna a doua, în anunțul publicat pe Autovit?

Cel mai scump Golf rulat de la noi este în versiune R și are motor de 2.0 litri, care dezvoltă 310 cai putere, transmisie automată DSG cu șapte trepte și dublu ambreiaj și tracțiune integrală 4Motion.

Vânzătorul a publicat o listă interminabilă de dotări. Astfel, compacta germană are geamuri electrice față, scaune încălzite, navigație, acoperiș panoramic. Are senzori de ploaie, senzori de parcare și senzori pentru monitorizarea presiunii în anvelope, cameră video pentru marșarier și acces fără cheie.

Vânzătorul este primul proprietar. Cumpărătorul trebuie să știe că această versiune poate ajunge de la 0 la 100 km/h în 4,6 secunde și atinge o viteză maximă limitată electronic la 250 km/h. În așteptarea vârfului de gamă al noii generații, versiunea R a generației anterioare Golf este disponibilă încă la vânzare. Mașina nou-nouță are preț de pornire de 40.523 de euro. Dar cu evacuare Akrapovic, trapă panoramică și pachet Performance, trece de 55.000 de euro.