Cum ar putea arăta viitoarea Dacia Dokker, modelul destinat familiilor și iubitorilor de aventură

Autor: Ionuț Vîlciu 03 ian. 2025 Știri auto

Dacia a oferit de-a lungul timpului diferite modele utilitare și practice în gamă, însă aceasta s-a restrâns în ultimii ani, iar Jogger a devenit mașina bună la toate din oferta producătorului autohton. Însă, o serie de randări ne creionează o idee asupra modului în care ar putea arăta un posibil succesor pentru Jogger.

Începând cu 2012, Dokker a reprezentat utilitara de mici dimensiuni a gamei Dacia, un model strâns înrudit cu Lodgy, care a fost comercializat doar ca monovolum, în timp ce Dokker a avut atât versiuni pentru pasageri, cât și pentru transport marfă.

Însă, în 2021, modelul a fost retras de pe piață, iar rolul de briceag elvețian al gamei a fost revendicat de Jogger, care îmbină trăsături de break și monovolum cu elemente de crossover, fiind identic, până la montantul B, cu Sandero Stepway.

Așa ar putea arăta succesorul lui Dokker, un model pentru familie și excursii în aer liber

Randările ce înfățișează ideile pentru un posibil succesor al lui Dokker le-am găsit pe pagina de Instagram carpoint_gmbh, cel mai mare dealer Dacia din Germania. Am mai scris în trecut despre anumite proiecte de tuning făcute de Carpoint, dar să ne concentrăm pe imaginile recent postate.

Vehiculele din imagini păstrează forma clasică de van sau monovolum, așa cum era și inițialul Dokker, ceea ce ar face din acest model unul potrivit atât pentru familii, cât și pentru micii antreprenori, mai ales dacă au nevoie de o mașină compactă, dar capabilă să transporte obiecte relativ voluminoase.

Totuși, dacă vreodată vom vedea un succesor real pentru Dokker, ne-ar plăcea să vedem un vehicul care să includă uși laterale glisante, asemenea vechii generații, care facilitează un acces mai bun pentru pasageri, dar și ușurează încărcarea de mărfuri.

În prezent, Dokker a evoluat în Renault Express Van, o utilitară ușoară care are multe în comun cu modelul ce a făcut parte până în 2021 în gama Dacia.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Instagram / carpoint_gmbh


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide