Cum afli că mașina SH pe care vrei s-o cumperi a fost revopsită? Semnele care dau de gol o reparație – VIDEO

Publicat: 27 08. 2024, 13:15

This browser does not support the video element.

Vopsirea unei mașini nu este o operațiune simplă, uneori nici măcar pentru producători. Dar care este cel mai ușor mod de a vedea dacă o mașină a fost revopsită?

Revopsirile nu sunt ceva neobișnuit pentru mașinile la mâna a doua. Poate că au fost implicate într-un accident, iar anumite elemente au trebuit reparate. Sau poate că mașina a fost atinsă într-o parcare, iar proprietarul a ales să revopsească elementele zgâriate.

În oricare dintre posibilele situații, trebuie să fim atenție la calitatea revopsirii care, de altfel, nu va putea fi efectuată la același nivel ca o vopsea aplicată în fabrică. Există ateliere care vopsesc foarte bine, dar pot exista și reparații defectuoase. Semne evidente ale unei revopsiri sunt efectul de coajă de portocală, diferența de culoare, sau particule străine în vopsea. Acestea din urmă pot apărea atunci când mașina a fost vopsită într-un mediu contaminat cu praf și alte impurități.

Cum îți dai seama că o mașină SH a fost revopsită?

Daniel Tomescu, cel mai recent invitat la „Podcast cu Prioritate”, a vorbit despre acest lucru. El se ocupă de afacerea familiei, o vopsitorie auto, astfel că are expertiză în domeniu și a explicat cum sunt vopsite mașinile și cum să depistăm ușor revopsiri.

„Barele sunt altă nuanță. Eu am defect, îți explic de ce. Mașinile, în fabrică, sunt vopsite în câmp electrostatic. Adică ele sunt vopsite la pistol, dar nu cu pudră, sunt vopsite cu vopsea la pistol, dar caroseria este vopsită electrostatic. Atunci, tot metalul din vopsea se așează la fel. Bara nu poate fi încărcată electrostatic, există o altă rețetă de vopsea, cu siguranță. Deci nu se folosește aceeași vopsea care este folosită pe caroserie, dar nefiind încărcată electrostatic, din anumite unghiuri se vede”, spus Daniel Tomescu.

„Și, ca să vă mai dau din casă, cel mai rău o mașină revopsită se vede la iluminatul stradal. Acolo se vede cel mai rău când niște elemente au fost revopsite”, a adăugat el.