Cum a reuşit Ford să ţină noul GT în secret vreme de 18 luni
Noul Ford GT este o maşină superbă, care m-a lăsat cu gura căscată atunci când l-am văzut pentru prima dată. Dar cum se face că nimeni nu a ştiut nimic despre acest supercar delicios până în ziua lansării de la Salonul Auto Detroit?
E un lucru bine ştiut de toată lumea că în zilele noastre majoritatea modelelor noi sunt dezvăluite pe internet (intenţionat sau nu) chiar şi cu câteva luni înainte de premiera mondială. Un exemplu elocvent este cea de-a doua generaţie BMW X6, care a fost prezentată online în iunie 2014, după care a avut parte de premiera mondială la Salonul Auto Paris 2014 – patru luni mai târziu.
Aşadar, cum au reuşit cei de la Ford să facă o lansare de şcoală veche? Răspunsul e destul de simplu, după cum au aflat americanii de la Autoblog: l-au făcut la subsol, departe de ochii lumii.
Mai exact, în subsolul clădirii în care îşi are sediul centrul de dezvoltare de produse Ford (Product Development Center, PDC) din Dearborn, Michigan, Statele Unite ale Americii.
Potrivit lui Christopher Svensson, directorul de design Ford pentru America şi principalul responsabil pentru noul GT, accesul în sălile secrete a fost permis doar pentru o mână de oameni – doi manageri de design şi patru designeri, fiecare cu câte o cartelă specială.
Moray Callum, şeful lui Svensson şi vicepreşedintele departamentului global de design Ford, a spus că au existat momente în care au avut nevoie să vadă maşină în lumina Soarelui. În aceste cazuri, GT-ul a fost scos afară, dar numai duminica, fiindcă atunci clădirea era aproape goală.
După 18 luni de muncă în secret, rezultatul ravisant a fost arătat lumii la Detroit, iar presa de specialitate a fost, evident, luată prin surprindere.