Cum a devenit aproape imposibil să găseşti un taxi la Aeroportul Otopeni
Taxiurile care au un volum al portbagajului mai mic de 500 de litri nu mai au voie să staţioneze în Aeroportul Otopeni începând de vineri, 1 aprilie, informează economica.net
Restricţia este prevăzută în legea taximetriei şi a fost pusă în aplicare de către conducerea Aeroportului începând cu data de 1 aprilie.
Gabriela Popescu, consilier juridic în cadrul Speed Taxi, menţionează că, potrivit noii dispoziţii a Aeroportului Otopeni, taxiurile cu un volum al portbagajului mai mic de 500 de litri nu mai au voie să staţioneze în aeroport începând cu 1 aprilie. Practic, nu mai au acces în locurile de aşteptare, precum terminalul de sosiri, a explicat Gabriela Popescu pentru Economica.net.
„Este vorba de un proiect al Aeroportului anunţat încă din iunie 2015 şi pus în aplicare de la 1 aprilie. El trebuia să intre în vigoare în august anul trecut, dar a fost amânat”, spune şi Viorel Radu, preşedintele Asociaţiei pentru Drepturile Taximetristilor Independenţi (ADTI), cu peste 2.500 de membri la nivel naţional. Potrivit acestuia, 80% din taxiurile din Bucureşti au montate instalaţii de GPL.
Şeful ADTI susţine însă că unele au butelia în roata de rezervă, astfel că nu ocupă suplimentar spaţiu în portbagaj, în timp ce unele maşini au instalaţie din fabrică, care nu ocupă loc în portbagaj. Taximetriştii ştiau de această dispoziţie şi unii dintre ei au făcut modificările necesare pentru a se încadra în noua cerinţă.
Totuşi, numărul maşinilor care ajung să ridice clienţi la Aeroportul Otopeni a scăzut, timpul de aşteptare al unei maşini ajungând şi la o oră.