Cuba elimină restricţiile la importurile de maşini după mai bine de 50 de ani
Oricine a fost în Cuba ştie că mai toate maşinile care circulă pe drumurile republicii caraibiene sunt modele americane din anii ’50, precum şi câteva exemplare sovietice, rămăşiţe ale relaţiilor strânse între Uniunea Sovietică şi ţara condusă până nu demult de Fidel Castro. De altfel, acestui subiect i-am dedicat un articol mai larg.
Problema este că regimul politic din Cuba a restricţionat accesul la maşini din import, astfel că mai toate maşinile care circulă acum pe străzile capitalei Havana au fost cârpite şi reparate cu orice a fost la îndemână, inclusiv motoare ruseşti de Lada, doar pentru ca bijuteriile americane din anii ’50 să mai reziste încă o zi.
Dar iată că, la şapte ani după ce Raul Castro l-a înlocuit pe Fidel Castro la conducerea ţării, Cuba anunţă că va elimina treptat restricţiile impuse asupra importurilor de maşini, scrie The Telegraph, care citează publicaţia oficială cubaneză Granma.
Decizia duce la dispariţia „scrisorilor de recomandare” eliberate până în prezent de autorităţile cubaneze, iar publicul larg va putea să aducă maşini din afara graniţelor insulei caraibiene. Aceste scrisori dădeau până acum dreptul de a importa o maşină, însă oamenii care le primeau făceau parte, de obicei, din elita ţării, ceea ce ducea la indignarea oamenilor obişnuiţi şi, nu de puţine ori, la speculă şi cazuri de îmbogăţire rapidă.
Cu toate acestea, persoanele care au primit până acum aceste scrisori vor fi primii care vor putea cumpăra maşini străine, scrie Granma.