Cu cât au crescut înmatriculările după eliminarea timbrului de mediu
Serviciul Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule Cluj a înregistrat, în februarie, peste 6.000 de maşini înmatriculate după eliminarea timbrului de mediu, de trei ori mai multe decât în luna ianuarie, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Şeful Serviciului, Dan Florian, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că volumul de muncă a fost foarte mare, în condiţiile în care, pe lângă înmatriculările de maşini, activitatea a cuprins şi cazuri de pierderi de numere de înmatriculare, acordarea numerelor provizorii, radieri şi schimbări de certificate.
„În luna ianuarie a acestui an, la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV) Cluj numărul maşinilor înmatriculate a fost de 1.980, iar în luna februarie, după eliminarea timbrului de mediu, au fost înregistrate 6.100 de autovehicule înmatriculate, ceea ce înseamnă o triplare a numărului. A fost un volum foarte mare de muncă, angajaţii noştri se resimt, pentru că, pe lângă înmatriculări maşini, activitatea noastră a cuprins şi cazuri de pierderi de numere de înmatriculare, acordarea numerelor provizorii, radieri, schimbări de certificate. Capacitatea Serviciului de procesare se ridică la circa 240 de cereri de înmatriculări autovehicule pe zi”, a spus Florian.
Programările la Serviciul de Înmatriculări Vehicule Cluj se vor face, începând de marţi, exclusiv online pentru evitarea aglomeraţiei, fiind deja făcute programări pentru următoarele două săptămâni.
De la 1 februarie, cetăţenii nu mai sunt nevoiţi să achite timbrul de mediu, această taxă fiind eliminată din legislaţie.