Cu cât a scăzut preţul carburanţilor şi care sunt cele mai mici preţuri în principalele oraşe din România
Preţul benzinei şi motorinei a scăzut în ultimele luni în România, datorită scăderii preţului barilului de petrol. Astfel, dacă în octombrie preţul mediu al benzinei era în jur de 5,8 lei pe litru, cel al motorinei depăşise 6 lei. În prezent, preţul mediu al benzinei în România este de 5,15 lei pe litru, în timp ce motorina se vinde undeva la 5,55 lei pe litru.
Comparativ cu luna trecută, preţul mediu al unui litru de benzină a scăzut cu 9,3%, ceea ce înseamnă că un plin (50 de litri) costă astăzi cu 26,5 lei mai puţin decât în urmă cu 30 de zile, informează site-ul www.peco-online.ro.
În cazul motorinei, preţul mediu al unui litru s-a diminuat cu 7,2%, ceea ce înseamna că un plin (50 de litri) costă astăzi cu 21,5 lei mai puţin decât în urmă cu 30 de zile.
Cei mai ieftini carburnaţi din principalele oraşe ale României
În prezent, cei mai ieftini carburanţi din Bucureşti sunt vânduţi la preţul de 5,03 lei pentru un litru de benzină, respectiv 5,47 lei litrul de motorină. Aceste preţuri sunt practicate de staţia Petrom de pe Şoseaua Alexandriei, nr 166.
În Cluj-Napoca, cea mai ieftină benzină costă 5,06 lei pe litru, iar cea mai ieftină motorină 5,46 lei pe litru.
În Timisoara, cea mai ieftină benzină costă 5,10 lei pe litru, iar cea mai ieftină motorină 5,46 lei pe litru.
În Iaşi, cea mai ieftină benzină costă 5,05 lei pe litru, iar cea mai ieftină motorină 5,43 lei pe litru.
În Constanţa, cea mai ieftină benzină costă 4,97 lei pe litru, iar cea mai ieftină motorină 5,35 lei pe litru.
Cea mai ieftină benzină aflată la vânzare în România se află într-o staţie Petrom din Campulung, Str. Cuza Voda, nr. 38A, Argeş, unde preţul este de 4,95 lei pe litru.
Cea mai ieftină motorină se află într-o staţie Rompetrol din Constanţa, Bd. Tomis 352, iar preţul este de 5,35 lei pe litru.