Criza economică ameninţă industria auto din România
Brent Valmar, vicepreşedintele APIA şi directorul gemeral Porsche România, preconizează că în acest an vânzările de automobile ar putea scădea în 2009 la jumătate, în jurul a 150.000 de unităţi. În aceste condiţii mai mult de jumătate dintre locurile de muncă din industria auto românească sunt puse în pericol.
"Industria naţională de automobile este dimensionată la un volum de circa 300.000 de unităţi pe an. Actualele condiţii de piaţă indică vânzări de circa 150.000 de unităţi la nivelul întregului an 2009, iar 100.000 de angajaţi dintre cele aproximativ 220.000 de persoane care lucrează în industria auto riscă să-şi piardă locurile de muncă", a declarat Valmar, citat de MEDIAFAX, într-o conferinţă de presă a Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).
Legat de subiectul cel mai fierbinte al acestei perioade, vicepreşedintele APIA consideră că actuala taxă "este un compromis acceptabil, nu ideal, nu perfect" şi a arătat că formula taxei de dinainte de 1 iulie 2008 s-a dovedit a fi cea mai viabilă din punct de vedere tehnic. Acea formulă a taxei auto prevedea creşterea valorii în funcţie de vechimea maşinii, alături de alte criterii, iar la autoturismele noi cuantumul era redus, în jurul valorii de 250-400 de euro pentru motorizările de 1,4-1,6 litri