Cristiano Ronaldo a avut un accident grav de care toată lumea a uitat. Ce s-a întâmplat, de fapt?

Autor: David Andrei 22 mai 2021 Știri auto

Cristiano Ronaldo are o colecție impresionantă de mașini. Surse neoficiale au lansat chiar varianta în care el ar fi posesorul celei mai scumpe mașini din lume, Bugatti La Voiture Noire. Dar puțină lume își aduce aminte că, în urmă cu 12 ani, CR7 a avut un accident din care a scăpat miraculos.

GALERIE FOTO

Cristiano Ronaldo avea atunci 23 de ani și era starul lui Manchester United. Abia își cumpărase un Ferrari și încă învăța ce poate să facă mașina. Pe 8 ianuarie 2009, în jurul orei 10:20, pe A538 Wilmslow Road, mașina lui, un Ferrari 599 GTB Fiorano, a intrat într-un tunel în apropierea aeroportului din Manchester și nu a mai ieșit.

Mașina, pe care o avea de două zile, a fost complet distrusă. Partea frontală a fost făcută zob. O roată a zburat la zeci de metri distanță. Cristiano Ronaldo nu a suferit nici măcar o zgârietură. El a apelat numărul de urgență și a așteptat echipajele de poliție lângă mașină. A fost testat cu aparatul etilotest, dar rezultatul a fost negativ.

Niciun alt vehicul nu a fost implicat în accident. Ancheta a arătat că portughezul a pierdut controlul supercarului și a lovit un perete al tunelului. De vină ar fi fost explozia unei anvelope. A încercat să păstreze direcția și să frâneze, dar a fost orbit de lumina de la ieșirea din tunel și a intrat într-un parapet.

În spatele lui, portarul olandez Edwin van der Sar, aflat la volanul unui Bentley, a văzut totul. Amândoi se îndreptau spre antrenament. Un antrenament la care fotbalistul a ajuns, fiind preluat de colegul van der Sar. Și s-a antrenat ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Ce s-a întâmplat cu mașina lui Cristiano Ronaldo, făcută zob în accident?

200.000 de lire sterline dăduse pe mașină. Era perioada în care Manchester United și Real Madrid ajunseseră la un acord pentru transferul fotbalistului pentru o sumă record.

Declarată daună totală, mașina a fost cumpărată de la societatea de asigurări, apoi vândută. Noul proprietar a scos epava la vânzare pe eBay în 2013, cu un preț de 57.000 de dolari. Dar i s-a pierdut urma și nu se știe la cine a ajuns fostul supercar al lui Cristiano Ronaldo.

VIDEO:

https://www.youtube.com/watch?v=U1IWy3Q9YaE


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide