Cristian Ghinea: România va avea 20000 de stații de încărcare pentru mașini electrice
Cristian Ghinea a anunțat că România va avea 20000 de stații de încărcare pentru mașini electrice în următorii cinci ani. Guvernul s-a angajat prin PNRR să construiască 13000 de stații publice de încărcare, dar Comisia Europeană presează pentru un număr mult mai mare – 30000.
O glumă celebră spunea că, până când România va construi autostrăzile de care are nevoie, lumea civilizată va fi trecut deja la mașinile zburătoare, făcând inutile autostrăzile existente. Râdem, glumim, dar gluma începe să devină realitate. România a început să construiască autostrăzi, dar toată atenția lumii civilizate s-a mutat deja la mașinile electrice și infrastructura de încărcare.
Aflat în studioul Antena 3, ministrul investițiilor și proiectelor europene Cristian Ghinea a declarat că România a prevăzut în Planul Național pentru Redresare și Reziliență (PNRR) construcția a 13 mii de noi stații de încărcare pentru mașini electrice, dar că numărul acestora va crește probabil la 20 de mii în condițiile în care UE ar dori 30 de mii.
„Europa pregătește trecerea chiar brutală la mașini electrice. Avem 13 mii de stații de încărcare în varianta trimisă la Bruxelles. Vom crește probabil la 20 de mii, iar UE vrea 30 de mii de stații de încărcare. Am spus primarilor: stații de încărcare, piste de biciclete, transport electric. Unii primari spun, domn’e, eu nu mi-am terminat de asfaltat orașul. Și spun, da, asta e România. Și în București mai sunt sute de străzi neasfaltate. Dar trebuie să luăm bani și pentru asta. Ce facem, ratăm trecerea la automobile electrice? Nu putem să facem totul din fonduri europene”, a declarat Ghinea la Antena 3.
România va avea 20000 de stații de încărcare pentru mașini electrice. Procesoare Made in Romania?
Ministrul proiectelor europene a arătat că toate proiectele de autostrăzi noi au prevăzute spații de servicii cu puncte de încărcare pentru mașinile electrice. În timp, și autostrăzile existente vor fi dotate cu stații de încărcare în spațiile de servicii.
Ghinea a mai spus că în PNRR sunt prevăzute 300 de milioane de euro pentru ca România să facă parte dintr-un consorțiu european care va fabrica componente electronice pentru mașini electrice.
„Trebuie să ținem pasul cu niște schimbări. Am pus 300 de milioane pentru ca România să fie parte a unui consorțiu european. Mașinile electrice, totul folosește componente electronice. Este o criză mondială de cip-uri. Este o bătălie uriașă între SUA, China, și Europa are acest plan de a aduce acasă producția de cipuri. Vor fi Politehnica, companii românești, care vor fi parte din acest proiect. Ideea proiectului va fi să aducem România în această producție”, a mai spus Cristian Ghinea.
În prezent, România abia se apropie de pragul de 800 de stații de încărcare pentru mașini electrice. Ținta propusă de Ghinea, ca să nu mai vorbim de cea a UE, pare un vis la fel de îndepărtat ca și cel la autostrăzile care traversează Carpații.
sursa: G4Media.ro