Vehiculele tip pick-up sunt deja o modă binecunoscută peste ocean, dar au început să câştige teren şi în Europa, dar şi în România, după cum demonstrează . Astfel, a decis să supună testelor de impact câteva dintre cele mai cunoscute nume.
Isuzu D-Max (sau Rodeo, pe alte pieţe) a obţinut rezultatele cele mai slabe per total. În ce priveşte protecţia pasagerilor, şoferul poate suferi leziuni grave la nivelul capului şi picioarelor, datorită elementelor din bord şi a pedalierului. Deoarece Isuzu nu este dotat cu airbag lateral, nu a fost realizat testul de impact lateral cu un pom, ci doar cel normal din lateral. În final, Isuzu D-MAX/Rodeo a obţinut pentru protecţia pasagerilor 17 puncte şi o stea şi jumătate.
În cazul securităţii copiilor, apar mari probleme în cazul copiilor mai mici de 3 ani, al căror cap poate intra în contact cu elemente din habitaclu, iar airbagul pasagerului nu poate fi dezactivat. Rezultatul, în acest caz, este de 22 de puncte, ceea ce echivalează cu două stele din cinci. În schimb, la protecţia pietonilor Isuzu primeşe un calificativ foarte slab, doar 2 puncte (echivalentul unei stele), deoarece partea frontală nu preia energia de impact, lucru de aşteptat în cazul unei maşini semi-utilitare.
Nissan Navara am putea spune că s-a comportat surprinzător, în sensul negativ, în ce priveşte securitatea pasagerilor. Chiar dacă face parte din alianţa cu Renault, specialistul celor cinci stele Euro NCAP, pick-up-ul Nissan oferă prea puţină siguranţă celui de la volan, manechinul indicând valori peste limite în aproape toate zonele corpului – în mod special la picioare şi cap.
În ciuda masivităţii sale, maşina primeşe doar o jumătate de stea pentru protecţia pasagerilor la impactul frontal, însă se comportă foarte bine la impactul lateral – din nou, deoarece Navara nu este dotată cu airbag lateral, nu a fost efectuat testul lateral de impact cu un pom. Un domeniu unde Nissan Navara stă mai bine decât concurenţii săi este protecţia copiilor, pentru care primeşe 32 de puncte (transpus în trei stele), precum şi protecţia pietonilor, unde cele 14 puncte se transformă în două stele din patru, cu mult mai bine decât Isuzu sau Mitsubishi.
Nissan deja a declanşat pe modelul Navara, astfel că Euro NCAP va repeta testele de coliziune cu acest automobil.
Mitsubishi L200, deşi mai mic decât Nissan Navara, oferă cea mai bună protecţie pasagerilor, obţinând cel mai bun rezultat la impactul frontal: 4 stele din 5 în cazul adulţilor şi 3 stele din 5 în cazul copiilor. Şi la impactul lateral pick-up-ul japonez stă bine (deşi, la fel ca în cazul celorlaltor modele, nu a fost realizat testul de impact lateral cu un pom, deoarece L200 nu este dotat cu airbag pentru cap).
Şoferul înregistrează valori relativ periculoase doar la nivelul pieptului, însă, per total, manechinul s-a comportat mult mai bine decât în Nissan sau Isuzu, în parte şi datorită designului bine gândit al elementelor din plastic din bord. În contrapartidă, protecţia oferită pietonilor este aproape nulă (L200 primeşte doar 2 puncte, respectiv o stea, la fel ca Isuzu), deşi designul fluid al părţii frontale dădea impresia că a fost gândit pentru protecţia pietonilor. Oricum, Mitsubishi L200 are cele mai bune rezultate între pick-up-urile testate în această sesiune de crash-teste de Euro NCAP.
Ca o concluzie, Euro NCAP recomandă constructorilor să acorde mai multă atenţie securităţii acestor tipuri de vehicule, care încep să fie percepute din ce în ce mai mult ca automobile de familie, depărtându-se de conceptul strict de utilitare.