Cozi la Direcţia pentru Permise Conducere şi Înmatriculare Vehicule. Oamenii aşteaptă o oră la rând – FOTO/VIDEO

Autor: Mediafax 18 aug. 2016 Știri auto

 


Aproximativ o sută de oameni aşteaptă la cozi la Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare Vehicule (DRPCIV), aceştia declarând că timpul pe care îl petrec la rând depăşeşte şi o oră în unele cazuri, scrie MEDIAFAX

„Am venit să înmatriculez o maşină, stau la coadă de mai bine de o oră şi, din câte se pare, o să mai dureze. M-am învoit de la serviciu să vin, am făcut 40 de minute până aici, mai fac atât până înapoi. Nu ştiu de ce se mişcă aşa greu”, a precizat, pentru MEDIAFAX, Radu.

Oamenii stau la coadă şi pentru a se programa la proba teoretică în vederea obţinerii permisului de conducere, dar şi pentru eliberarea acestuia.

„Înaintăm foarte greu. Intrăm şi noi în vorbă unii cu alţii să ne păcălim că trece vremea mai repede. Altceva nu avem ce face. Sunt prea puţini funcţionari pentru câtă lume e aici. Oriunde ne ducem, că vrem să plătim o taxă, că vrem să scoatem acte, stăm la cozi”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Andrei.

Pe 8 august, la sediul DRPCIV, din cauza unor probleme tehnice, nu s-a putut susţine proba teoretică pentru obţinerea permisului auto, nu s-au putut face înscrieri la proba practică şi nu s-au soluţionat nici cererile de preschimbare, a anunţat atunci Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înamtriculare a Vehiculelor.

Problemele au fost remediate a doua zi.



Urmărește Promotor.ro pe Google News

Tags:


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide