Plafonarea prețurilor pentru asigurările auto RCA propusă de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) nemulțumește transportatorii din România: aceștia susțin că autoritățile vor să utilizeze tarife de referință mai mari față de ce există acum pe piață.
Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) solicită respingerea proiectului privind plafonarea tarifelor RCA, pe motiv că această îngheţare a preţurilor se realizează la un tarif mai mare decât cel de referinţă din prezent.
„Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) a transmis către Ministerul Finanţelor o solicitare de respingere în integralitate a Proiectului de Hotărâre de Guvern transmis de Autoritatea de Supraveghere Financiară privind stabilirea tarifelor de primă maxime aplicabile de către societăţile de asigurare care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule şi de tramvaie. ASF a mai încercat odată să-i ajute pe asigurători, pretinzând că vrea plafonarea preţurilor RCA, dar a cerut-o la un tarif mai mare decât cel de referinţă de acum, după ce deja au crescut valorile poliţelor cu peste 250%, de la ieşirea de pe piaţă a City Insurance. ASF – sectorul Asigurări condus încă de acelaşi domn Cristian Roşu – nu iroseşte nicio ocazie să ne demonstreze că este o instituţie care lucrează doar în folosul companiilor de asigurări”, se arată într-un comunicat al confederaţiei transportatorilor.
COTAR susține că proiectul de Hotărâre de Guvern care prevede stabilirea tarifelor de primă maxime ale RCA pentru următoarele 6 luni trebuie respins pentru că plafonarea se realizează la tariful practicat de firmele de asigurări care vând RCA, calculat la data de 1 martie 2022, când era mai mare decât tariful de referinţă din prezent.
„De peste un an, companiile de asigurări din România vând poliţe de asigurare RCA al căror preţ depăşeşte tariful de referinţă. Tarifele practicate la data de 1 martie 2022 de către asigurătorii RCA sunt total necunoscute de către consumatori, iar raportarea la o referinţă necunoscută deschide larg poarta către eventuale abuzuri de preţ. Pe de altă parte, tarifele de referinţă pentru înlocuirea temporară a vehiculului avariat sunt calculate de către B.A.A.R., adică, de către cei care urmează să despăgubească daunele”, se mai arată în comunicatul COTAR.
Pe de altă parte reprezentații transportatorilor susțin că firmele de asigurări care vând RCA, se află într-un major conflict de interese, iar implicarea acestora în calculul costurilor pe care tot acestea trebuie să le despăgubească ilustrează perfect expresia „procuror-judecător”. În niciun caz, firmele de asigurări nu pot fi obiective în calculul privind costurile de despăgubire pe care tot ele le au de achitat.
Dacă aplicăm acest principiu, atunci, şi noi, transportatorii sau oricare alt proprietar de autovehicul din România, trebuie să avem dreptul să ne calculăm singuri preţul RCA pe care suntem de acord să îl achităm. Dacă păgubitul RCA nu îşi repară autovehiculul avariat în termen de 30 de zile de la data eliberării autorizaţiei de reparaţie, asigurătorul RCA nu îi mai decontează costurile de închiriere a unui autovehicul conform legii RCA”, subliniază sursa citată.