Coşmarul colecţionarilor: cel mai ieftin Rolls Royce e… o copie chinezească!
Compania chinezească Qingdao SOAR Automotive Group se ocupă, în mod oficial, de producerea unei replici Rolls Royce, care are menirea de a le oferi celor interesaţi eleganţa, luxul şi caracterul nobil al celei mai cunoscute mărci auto din lume într-un pachet clasic, dar la un preţ modic: doar 30.000 de euro costă această limuzină.
Cu un zero lipsă faţă de cel mai ieftin Phantom la ora actuală pe piaţă, dar de cel puţin 100 de ori mai puţin decât o limuzină clasică Rolls Royce, păstrată cu sfinţenie de colecţionari. Aşadar, o maşină dedicată amatorilor curentului „fake”, aceiaşi care îşi cumpără ceasuri Rolex false sau folosesc alte produse contrafăcute, care imită branduri de prestigiu.
La o privire mai atentă, se observă diferenţe majore faţă de un Rolls veritabil, dar e de netăgăduit faptul că arată impozant: lungimea maşinii este de 6,9 metri, ampatament are 4,8 metri, iar masa totală ajunge la 2,8 tone. Interiorul pare destul de luxos, dar ne îndoim de faptul că ar beneficia de materiale extravagante, aşa încât ne vine în minte mai degrabă termenul kitsch.
Limuzina este bazată pe platforma modelului Brilliance BS6, iar motorizarea este de origine Mitsbusihi, având 2,4 litri şi consumând circa 10,7 litri/100 km de benzină în medie. Deşi maşina are preţ (porneşte de la 250.000 yuan – circa 30.000 euro), firma o recomandă mai degrabă ca maşină de nunţi sau limuzină pentru evenimente speciale.