Controale în București pentru verificarea stării tehnice a mașinilor

Autor: Cristian Agatie 02 iul. 2021 Știri auto

Polițiștii de la Brigada Rutieră împreună cu inspectorii Registrului Auto Român au desfășurat controale în București pentru verificarea stării tehnice a mașinilor. Este una dintre puținele acțiuni de acest fel desfășurată în timpul săptămânii.

Intră în Galeria FOTO

Polițiștii bucureșteni au controlat „peste 215 mașini”, după cum se precizează în comunicatul instituției, orice ar însemna asta. Au fost aplicate fix 147 de sancțiuni, dintre care 113 au fost pentru deficiențe tehnice. Nici nu este de mirare, având în vedere starea parcului auto din România, care este format în proporție de peste 80% din mașini mai vechi de 10 ani.

Procentul mare de sancțiuni se explică prin faptul că polițiștii nu au oprit la întâmplare mașinile, ci s-au concentrat pe cele care își arătau cumva vârsta și starea tehnică. Mai exact, agenții Brigăzii Rutiere au oprit mașini cu evacuări zgomotoase, stare tehnică evident precară, cele modificate sau ornamentate cu accesorii neconforme, inclusiv folii pe geamuri.

Controale în București pentru verificarea stării tehnice a mașinilor: Ce au descoperit polițiștii

39 de șoferi au fost sancționați pentru deficiențe tehnice diverse, 22 pentru deficiențe ale sistemului de iluminare/semnalizare, 17 pentru modificări neomologate ale mașinii și 8 pentru modificări ale sistemului de evacuare. În plus, s-au reținut patru permise de conducere, două pentru defecțiuni ale sistemului de direcție și două pentru probleme cu sistemul de frânare – adevărate pericole pe roți.

Un număr de 21 de șoferi au fost amendați pentru că circulau cu anvelope uzate peste limita admisă. Este o abatere considerată minoră, dar care poate avea consecințe tragice în cazul unei frânări de urgență sau al unei explozii de cauciuc. Pentru abaterile constatate, polițiștii au retras 42 de certificate de înmatriculare și două seturi de plăcuțe de înmatriculare.

Exemplul concludent oferit de polițiști a fost al unui șofer care a fost oprit pe o stradă din sectorul 3. Acesta conducea o rablă perfectă, cu deficiențe periculoase la mecanismul de direcție, elemente ale caroseriei corodate excesiv și deficiențe majore la sistemul de iluminare/semnalizare.

Persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 2.465 lei, i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce pentru 90 zile, iar ca măsură tehnico-administrativă s-a dispus reținerea certificatului de înmatriculare până la remedierea deficiențelor tehnice constatate.


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Cristian Agatie
După o experiență scurtă în presa generalistă și radio, a intrat în presa auto „din oportunism” în 1994, la revista Autoturism a Automobil Clubului Român, și a rămas „din convingere” din 2008, la Auto Bild, un nou proiect demarat în România de Axel Springer în colaborare cu Edipresse. Absolvent ... citește mai mult

Comentarii
Inchide