Continental furnizează componente pentru noul Volkswagen ID.3. Care este contribuția echipelor din România
Continental furnizează componente esențiale pentru noul model electric ID.3 al Volkswagen. Compania cu centre în România revoluționează arhitectura electronică a vehiculului. Așa-numitul In-Car Application Server 1 (ICAS1) servește ca o interfață inteligentă pentru internet. De asemenea, formează o componentă centrală pentru toate vehiculele bazate pe matricea de acționare electrică modulară, inclusiv variantele chinezești.
Pe lângă ID.3, acesta va fi utilizat și în alte modele din seria ID, precum succesorul ID.4. În plus, pe lângă această tehnologie, Continental furnizează frâna cu tambur cu funcție de frână de parcare electromecanică integrată. Este o soluție robustă și fără coroziune care mărește intervalul de service pe toată durata de viață.
Anvelopele de vară și iarnă, EcoContact 6 și TS 850 P, special dezvoltate cu tehnologia ContiSeal, reduc uzura și consumul de energie și contribuie astfel la cel mai mare distanță posibilă de parcurs pentru ID.3. Mai mult, un management termic sofisticat de la Continental asigură o autonomie optimă și crește durabilitatea bateriilor din ID.
Contribuția echipelor din România
Echipe din centrele de inginerie din România au lucrat în echipe internaționale la tehnologiile care echipează noul VW ID.3. În Iași, spre exemplu, peste 100 de ingineri lucrează în cadrul acestui proiect. ICAS (In Car Aplication Server), dezvoltat aici, include funcționalități precum “Flash over the air”, care permite actualizarea software-ului mașinii similar cu actualizările Windows pentru calculator, fără a mai fi necesară deplasarea șoferului la reprezentanță.
Contribuția specialiștilor din Iași este întărită de cea a colegilor din Sibiu și Timișoara și include atât partea de dezvoltare software, cât și activități de testare a noilor functionalități dezvoltate de Continental pentru acest model.
Despre prezența Continental în România
În perioada 1999-2019, Continental a investit circa 1.8 miliarde euro în activităţile din România. Toate cele 5 arii de activitate Continental sunt reprezentate în România. Continental deţine șapte unităţi de producţie și patru centre de inginerie în Timişoara, Sibiu, Carei, Nădab, Brașov şi Iaşi. Continental este partener într-un joint-venture în Iași şi are un centru de distribuţie a anvelopelor în București. Continental avea la finalul anului 2019, aproximativ 20.000 de angajaţi